spot_img
joi, aprilie 17, 2025
AcasăLocal BTȘofer turmentat dat în vileag printr-un apel la 112

Șofer turmentat dat în vileag printr-un apel la 112

Seria șoferilor care urcă băuți la volan pare fără sfârșit. Ieri, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr.1 Botoşani, au fost sesizaţi printr-un apel la 112 cu privire la faptul că pe drumul naţional DN 29B, pe raza localităţii Cătămărăşti Deal, circulă un autoturism al cărui conducător este posibil să se afle sub influenţa alcoolului.

Poliţiştii au plecat imediat în zonă și au depistat autoturismul cu pricina. La volan se afla un bărbat de 37 de ani, din municipiul Botoşani, care a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la spital pentru stabilirea alcoolemiei, pe numele său fiind deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
10.1 ° C
12.7 °
10 °
74 %
4.2kmh
48 %
J
23 °
vin
21 °
S
20 °
D
21 °
lun
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a reparat, iar acum se așteaptă să se strice din nou. Altfel nu se explică.

EDITORIAL

Aproape că nu e zi în care să nu apară în presă relatări despre românași de-ai noștri care s-au pricopsit cu dosare penale –...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...