Actorul Vlad Ivanov va fi sărbătorit de Filiala Botoşani a Comunităţii Ruşilor Lipoveni din România. Ovidiu Ivanov, preşedintele filialei, a declarat că, având în vedere că este an jubiliar, întreaga comunitate are prilejul să se bucure de prezenţa la Botoşani a lui Vlad Ivanov, dar şi a altor actori renumiţi.
Manifestarea va avea loc la Complexul Belvedere, pe 20 octombrie, începând cu ora 13.00. În debutul manifestării, va fi prezentată activitatea actorului originar din Botoşani, după care vor urma câteva momente artistice prezentate de ansambluri ale comunităţilor de ruşi lipoveni din Dobrogea, Iaşi şi din alte zone ale ţării. „Sperăm să fim la înălţime”, a spus Ovidiu Ivanov.
Actorul Vlad Ivanov a primit în luna august titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Botoşani. La festivitatea organizată în sala de şedinţe a deliberativului local, Vlad Ivanov a declarat că acest titlu înseamnă o mare onoare pentru el şi speră să-l ducă cu mândrie şi respect mai departe. „Sunt mândru că sunt botoşănean şi asta simt în fiecare clipă, şi atunci când sunt plecat din ţară, şi atunci când sunt la Bucureşti, şi atunci când mă întorc acasă și reiau traseul copilăriei şi adolescenţei mele petrecute aici”, a mai spus atunci actorul.
Vlad Ivanov s-a născut în 1969, la Botoşani, într-o familie de lipoveni. El a absolvit Academia de Teatru şi Film din Bucureşti şi a jucat roluri principale în producţii premiate la cele mai mari festivaluri din lume, printre care: „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, deţinător al unui Palme d’Or, „Poliţist, adjectiv”, „Concertul” sau „Principii de viaţă”.
Vlad Ivanov a obţinut Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar acordat de Asociaţia criticilor de film din Los Angeles pentru „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, Premiul UNITER pentru Cel mai bun actor în rol secundar, pentru „Un duel” şi Premiul UNITER pentru Cel mai bun actor în rol principal pentru „Omul cel bun din Seciuan”, Premiul Gopo pentru Cel mai bun actor într-un rol secundar, pentru filmul „Poliţist, adjectiv”.