Virgil COSMA
jurnalist
Am văzut valuri de bucurie pe rețelele de socializare: „gata, s-a terminat cu politizarea tuturor structurilor statului, este începutul sfârșitului pentru partidul-stat, urmașul de drept al precedentului partid-stat, cel comunist”. Ba chiar am văzut entuziaști care scriu că abia acum, după 30 ani, revoluția anti-comunistă a învins, în sfârșit, hidra omniprezentă a fostei nomenclaturi. Nici vorbă, cred eu.
De la premier până la cel mai mărunt șef de serviciu, partidul stat a reușit să-și infiltreze oamenii, selecționați pe singurul criteriu al obedienței, în toate pozițiile cheie din administrația de stat. Am râs, ne-am indignat, am înfierat practica de a pune șefi de-o prostie agresivă, arogantă chiar, în toate funcțiile importante, dar s-a dovedit, în cele din urmă, că ne-au păcălit. Nu au fost deloc afectați de ridiculizarea la care au fost supuși, ba chiar au încurajat-o în chip de supapă socială de atenuare a tensiunilor. Scopul real era de acaparare a tuturor resurselor statului și a tuturor pârghiilor de utilizare a acestora în folos propriu. Și asta le-a reușit pe deplin. Au ajuns în acest fel să conducă de facto, nu doar declarativ, tot ce mișcă în țară. Au consolidat tot acest proces cu un sistem legislativ diabolic, care îi protejează acum ca un blindaj de tanc.
Cu trei ani în urmă, Curtea de Apel Alba Iulia a achitat un inculpat învinuit de trucarea unui concurs. Sentința era consecutivă unei decizii a CCR care preciza că infracțiune este doar dacă învinuitul încalcă un act normativ. Or, acte normative sunt legile și ordonanțele, nu și actele administrative. Pe cale de consecință, acea sentință a deschis un larg un bulevard pe care au putut fi trucate concursurile de angajare la mai toate nivelurile administrative. Ceea ce, de atunci, se întâmplă neîncetat.
Am luat peste picior toate numirile, plasarea amantelor, fiilor și fiicelor, nepoților și cumetrilor în funcții în care singura calitate impusă era aceea de ascultare orbească. Am râs de universitățile-bidon în loc să facem sesizări la toate organismele care ar fi putut fie să le supună rigorilor școlare sau chiar să le desființeze. Rezultatul acestei îngăduințe vinovate (vinovată pentru că deși formal îl condamnă, majoritatea părinților visează acest traseu pentru copiii lor – universitate, doctorat, șpagă sau pilă, post la stat) este că toate numirile și concursurile trucate, citate mai sus, sunt protejate cu dosare beton. Toți au studii universitare, master și doctorat, toți au promovat un concurs aparent legal, toți pot justifica pe hârtie competențe în domeniu. Știm că sunt mimate, că în realitate nu se pricep, concret, la nimic, că merg la serviciu formal sau doar ca să semneze contracte grevate de comisioane pentru partid, dar asta nu înseamnă, nici pe departe că pot fi identificați și îndepărtați peste noapte.
Câștigătorii moțiunii de cenzură tună și fulgeră împotriva armatei pesediste infiltrată în administație. Ba, mai mult, promit, depolitizarea urgentă a tuturor structurilor de stat. Complet greșit, cred eu. Ca să spui așa ceva înseamnă să nu ai habar de legislația în vigoare și nici de cutumele așezate în justiție în ultimii 30 ani. Amante sau nu, neamuri sau nu, toți sunt funcționari publici și e cumplit de greu spre imposibil să-i dai afară imediat. Procedura de concediere este o piatră de moară în legislatura actuală. Trebuie redenumită instituția, adică măcar aparent să fie altă instituție, trebuie să i se dea funcționarului respectiv alte atribuții, să fie urmărit dacă și cum le îndeplinește, sancționat disciplinar, pus să facă rapoarte peste rapoarte privind activitatea proprie și abia apoi, dacă toate acestea sunt negative, să fie concediat. Și, ce să vezi, nu se termină aici. O regulă nescrisă, dar pe deplin funcțională, în justiție face ca în cvasimajoritatea cazurilor foștii angajați să aibă câștig de cauză în procesele cu angajatorii. Și cum procesele durează cel puțin doi ani, statul se poate trezi nevoit să plătească retroactiv zeci de mii de salarii pentru toată perioada în care fosta pilă de partid a fost dată afară.
Așadar, liberalii și eventualii lor susținători ar trebui să fie mult mai prudenți cu declarațiile. Ceea ce trebuie schimbat, reglementat, simplificat și făcut mai transparent este hățișul legislativ care protejează această plasă de relații și interese, ale cărei noduri acoperă întreaga structură administrativă. Iar treaba asta, în conjunctura actuală, este aproape imposibil de îndeplinit. Cu excepția unui mănunchi de trădători, structura Parlamentului a rămas aceeași. Principala preocupare a fostei Opoziții ar trebui să fie acum închegarea unei minime majorități, fiindcă problemele grave sunt în legislație și nu, așa cum ar părea la prima vedere, în administrație.
Desemnat aseară premier de către președinte, Orban, șeful liberalilor, mi s-a părut ezitant fiindcă s-a refugiat în vorbe comune. Credeam că va flutura lista noului guvern și primul set de măsuri preconizate, dar nu a făcut-o. Se poate ca, din interior, să știe mai multe decât noi și să ne pască o lungă criză politică. Ei, în contextul contractării economiei europene, doar asta ne-ar mai lipsi acum!
