spot_img
luni, noiembrie 25, 2024
HomeLocal BTLiberalii au pus gând rău unor categorii de bugetari (video)

Liberalii au pus gând rău unor categorii de bugetari (video)

Deși încă nu și-au văzut guvernul trecut prin Parlament, liberalii anunță că vor declanșa ample verificări în instituțiile publice din județul Botoșani. Liderul PNL Botoșani, Costel Șoptică, a declarat ieri într-o conferință de presă, că unul dintre obiectivele avute în vedere după preluarea guvernării vizează „refacerea capacităţii de lucru administrativ la nivelul județului”. Acest lucru ar urma să fie făcut după stabilirea noilor ministere, care ar fi în număr de 15-16, prin evaluări în rândul salariaților din instituțiile publice. Potrivit senatorului liberal, țintele vor fi persoanele angajate de PSD „pe relații și pile”, în timp ce persoanele competente vor fi mențiune în funcție.„Vor exista evaluări, iar evaluările nu le vom face noi, de la PNL Botoșani, nu le voi face eu, ci vor fi făcute pe sistem ierarhic dinspre București spre Botoșani. Atunci când o să știm ministerele, vom ști foarte bine cum se vor face evaluările la Botoșani. În schimb, vreau să transmit un mesaj foarte clar: nu vine PNL să dea pe nimeni afară dintr-un loc de muncă, dar și la Botoșani cei care au fost angajați pe pile și relații, posturi inventate, trebuie să-și facă probleme că s-ar putea să-și piardă locul de muncă. Cei care s-au angajat pe competențe să nu-și facă griji”, a spus Costel Șoptică.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Acesta a spus că evaluările ar urma să fie făcute de corpul de control din fiecare minister, dar nu a putut explica modul în care un organism profesional format din 10-15 oameni la nivel național va putea controla angajările făcute în întreaga țară. Șoptică a spus că nu vor fi 400.000 de disponibilizări din rândul bugetarilor și că un număr ar putea fi estimat abia după ce se vor termina de făcut evaluările. Oricum, după părerea acestuia, numărul de bugetari ce vor fi disponibilizați va fi mai mic de 50.000 de mii, iar mulți dintre ei vor fi din rândul agențiilor guvernamentale ce vor fi desființate sau comasate sau din rândul aparatului guvernamental, care va fi mult mai suplu după ce vor rămâne doar 15-16 ministere.

Comasarea agențiilor și a ministerelor deschide însă drumul schimbărilor de șefi de deconcentrate, dar și a organigramelor instituțiilor, și, potrivit noului Cod Administrativ, se vor putea opera disponibilizări din rândul funcționarilor noilor instituții astfel create.

Liderul PNL Botoșani a declarat că primele schimbări vor fi operate la nivelul Prefecturii, lăsând să se înțeleagă că actuala echipă de conducere nu va mai fi în funcție până la alegerile prezidențiale. Cu toate acestea, Costel Șoptică nu a avansat numele posibililor candidați pentru posturile de prefect și subprefect, prevederile noului Cod Administrativ restrângându-le foarte mult opțiunile.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
nori împrăștiați
2.6 ° C
2.6 °
0.5 °
91 %
1.5kmh
50 %
lun
4 °
mar
4 °
mie
6 °
joi
7 °
vin
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...