Ciprian MITOCEANU
scriitor
Acum, că au scăpat de grija guvernării, cei de la PSD îşi pot vedea liniştiţi de politică. Cum au făcut-o, cum au dres-o, au reuşit să-i convingă pe alţii să scoată castanele pe care ei le-au aruncat în foc. La fel ca în 2015, au reuşit să se fofileze de răspundere şi au revenit în forţă la alegerile din 2016. Şi acum sunt gata să pozeze în salvatorii naţiei la anul, când vor avea loc alegerile de care sunt interesate cu adevărat toate partidele politice. Şi-au creat ocazia, a fructificat-o, de ce să mai piardă timpul?
În timp ce majoritatea celor care au susţinut moţiunea de cenzură sunt de acord ca alţii să preia guvernarea, ei fiind de acord doar să asigure sprijinul pentru a se asigura majoritatea parlamentară – genul de promisiune care nu obligă la nimic, deoarece pot schimba direcţia oricând – cei de la PSD se zbat să aducă aminte românilor cine au fost cei care le-au umflat salariile şi pensiile, cine e responsabil de cea mai spectaculoasă creştere economică şi altele asemenea. Şi să nu uităm de tichetele de vacanţă…
Cică cei de la PSD sunt mândri de ceea ce au realizat. Mesajele lor se îndreaptă cu precădere spre pensionari. Acei pensionari care au decontat şi decontează în continuare „realizările” celor care, după atâta trudă, se vor relaxa în opoziţie. Pensionarii, cea mai năpăstuită pătură socială şi de care toate guvernările şi-au bătut joc fără excepţie. Pretinsele creşteri de pensii au fost înghiţite de creşterile preţurilor la servicii şi produse de bază. Cei mai mulţi dintre amărâţi nu au bani cât să-şi cumpere medicamente şi trăiesc de pe o zi pe alta.
Pensionarii români fac o figură aparte între pensionarii Europei. Nu ştiu dacă aţi observat, dar prin străinătate majoritatea clienţilor agenţiilor de turism sunt trecuţi de o anume vârstă. Şi autocarele cu turişti străini veniţi să viziteze meleagurile mioritice – cât vor mai veni, pentru că la preţurile de la noi e posibil ca în viitorul apropiat să nu ne mai treacă nimeni graniţa – sunt, cel mai adesea, ticsite cu vârstnici. Oamenii au muncit o viaţă şi, după ce s-au pensionat, au început să trăiască viaţa cu adevărat. Fără grijile legate de serviciu şi orar, oamenii se dedică unor acţiuni pe care, poate, le-au amânat în tinereţe. Şi încep să descopere Europa şi viaţa adevărată.
Pentru român, pensia este momentul acela când – vorba unuia dintre personajele mereu prezente pe aleea cu mese pentru table şi şah din parc – îţi dai seama că ţi s-a apropiat funia de par şi… Şi cam atât, pentru că în afară de table şi şah în parc nu prea mai există alte alternative. Despre cămine de bătrâni nu mai pomenesc; deşi există solicitări, nu sunt locuri decât pentru cei care au pensie adevărată. Dacă nu ar fi străinii să ne mai ridice câte un cămin, nici măcar pensionarii bogaţi nu ar avea unde să se retragă.
Majoritatea pensionarilor sunt cumva condamnaţi la un soi de arest la domiciliu cu posibilitatea de evadare până în parc, alimentară şi farmacie. Acasă îi aşteaptă cel mai adesea doar televizorul – copiii şi nepoţii sunt pe alte meleaguri şi nu-şi permit nici măcar un animal de companie – pe care se încăpăţânează să-l ţină deschis pe televiziunile de partid; acele posturi care le inoculează în suflet spaima că până şi amărâta de pensie îi va fi ciuntită sau chiar anulată. Iar totul se face nu doar cu voie de la partid, ci cu indicaţii clare de la liderii acestuia.
Excursii?! Nici măcar pomeneală. Tichetele de vacanţă au făcut să explodeze preţurile la cazare şi servicii. O noapte la Cacica sau Voroneţ sare de trei sute de lei. Doar cazare, fără nimic altceva inclus. Preţuri mai mari decât în Occident; nici măcar pensionarii Europei nu au curajul să se apropie de România.
Despre asistenţă sanitară, ce să mai vorbesc? După ce ai cotizat o viaţă întreagă la Sănătate, ţi se oferă analize în valoare de vreo cincisprezece lei într-un an de zile. Şi asta cu programare, pentru că fondurile se epuizează repede. De operaţii nici nu poate fi vorba; ai trecut de o anume vârstă, eşti privit ca şi cum ţii umbră pământului degeaba.
Cam acesta este nivelul la care guvernanţii i-au adus pe pensionari. Ar mai fi destule de adăugat despre soarta lor amărâtă, dar nu prea mai permite spaţiul. Unii îşi aduc aminte de pensionari când vine vorba de vot. Cei de la PSD contează pe pensionari; de asta le şi bagă în cap că dacă social-democraţii nu câştigă alegerile îşi pierd pensiile. Cât despre ceilalţi, ce să mai vorbim? Îi tratează pe pensionari ca pe o cauză pierdută. De vreme ce nu le pot lua voturile, de ce să-şi mai bată capul cu ei?
