spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTCal recuperat cu poliția, după un furt în familie reclamat la 112

Cal recuperat cu poliția, după un furt în familie reclamat la 112

Caz mai puțin obișnuit petrecut ieri în comuna Hlipiceni, unde un tânăr a ajuns să fie anchetat pentru furt, după o ispravă comisă în familie.

Totul a plecat de la un apel pe 112 venit din partea unei femei în vârstă de 45 de ani, din comuna Todireni, care i-a anunțat pe polițiști că peste noapte i-a dispărut calul din gospodărie. Cazul a fost preluat de poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 3 Hlipiceni, iar în urma verificărilor anchetatorii au ajuns la autorul furtului, nimeni altul decât fiul femeii. În vârstă de 20 de ani, tânărul ar fi luat calul fără ştirea celor din familie și a plecat cu el în comuna Truşeşti, acolo unde a fost găsit de poliţişti.

În urma sesizării, polițiștii au deschis și un dosar penal, fiul urmând să fie cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. Doar că potrivit legii, femeia poate să-și retragă oricând plângerea, iar în această situație tânărul va fi exonerat de orice răspundere penală.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
10.6 ° C
11.6 °
10 °
85 %
5kmh
4 %
vin
26 °
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a reparat, iar acum se așteaptă să se strice din nou. Altfel nu se explică.

EDITORIAL

Aproape că nu e zi în care să nu apară în presă relatări despre românași de-ai noștri care s-au pricopsit cu dosare penale –...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...