joi, mai 8, 2025
AcasăLocal BTParcarea de la Colegiul "Laurian", închisă pe timpul nopţii

Parcarea de la Colegiul “Laurian”, închisă pe timpul nopţii

Parcarea maşinilor în rondul de la Colegiul „AT Laurian” a fost interzisă pe timpul nopţii. În urmă cu câteva zile au fost montate două indicatoare vizând parcarea interzisă în intervalul orar 18.00 – 7.00.

Măsura a fost luată de comun acord cu conducerea colegiului şi vine pe fondul sesizărilor transmise de botoşănenii care locuiesc în zonă, nemulţumiţi de zgomotul produs de tinerii şoferi care se întâlneau acolo.

„Erau derapaje controlate în parcarea Colegiului Laurian şi atunci când venea poliţia ei se opreau pentru că făceau aceste lucruri în câteva minute. Dincolo de sesizări, am remarcat şi eu că sunt aspecte care deranjează cetăţenii. Eu îi auzeam de la sute de metri, de pe strada Trandafirilor, cum produceau un real disconfort. Sperăm să fie o măsură bună”, a declarat Cosmin Andrei, viceprimar al municipiului

Potrivit edilului, primele rezultate s-au văzut deja. Parcarea s-a golit, fiind aplicate şi sancţiuni. Măsurile nu se vor opri aici. Cosmin Andrei a anunţat că în zonă vor ajunge frecvent echipaje ale Poliţiei Locale şi Poliţiei Rutiere. „Avem şi o cameră de supraveghere video pe care o vom direcţiona către intersecţia Cuza Vodă – Nicolae Iorga, acolo unde conducătorii auto impresionează fetele, la miezul nopţii. Vom analiza dacă acea cameră trebuie schimbată, pentru a avea o rezoluţie mai bună ca să putem identifica numerele de înmatriculare”, a mai explicat viceprimarul.

00:00/03:04
Truvid
auto skip

Botoşănenii din zonă au mai solicitat să fie montat încă un set de limitatoare de viteză la intersecţia Cuza Vodă – Mihail Kogălniceanu. „Cred că trebuie să intervenim cu monitorizări ale Poliţiei Rutiere pentru că riveranii reclamă faptul că după ce se depăşesc limitatoarele din dreptul cafenelei, unii şoferi accelerează până la colegiu. Nu putem să punem din zece în zece metri limitatoare de viteză, că transformăm oraşul într-o adevărată pistă de off road”, a concluzionat Cosmin Andrei.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.5 ° C
10.6 °
10.5 °
76 %
1.4kmh
100 %
J
13 °
vin
12 °
S
15 °
D
13 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De când cu pedepsele astea mari pentru fumat și tras pe nas, te bucuri și la fumul de la diesel.

EDITORIAL

Impactul pe care o meserie, o profesie, o ocupație îl are asupra noastră ca indivizi trăitori într-un anumit sistem este strâns legat de necesitățile...

EPIGRAMA ZILEI

E simplu ce o să iasă Cu „Turul doi ânapoi”: Diaspora vine-acasă Și de-om putea, plecăm noi... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...