Teatrul „Mihai Eminescu” este în sărbătoare. În colaborare cu Asociaţia „Amfiteatru 2006”, instituţia de cultură organizează a XIV-a ediţie a Zilelor Teatrului, sub sloganul „Teatrul – Imaginea <în oglindă> a comunităţii”. Sărbătoarea va debuta mâine, cu spectacolul „Fericire conjugală”, după AP Cehov, regia Mihai Ungureanu, prezentat de actorii Teatrului Municipal „Maior Gheorghe Pastia” Focşani. Pe 9 octombrie, actorii Teatrului Municipal „Bacovia” Bacău vor juca la Botoşani spectacolul „Viaţa în direct e doar aici”, de Radu Herjeu, în regia lui Sorin Militaru. Joi, sărbătoarea va continua cu spectacolul „Noapte bună, tăticule”, adaptare după piesa „Joyeuses Paques” de Jean Poire, regizat de Alexandru Grecu, prezentat de actorii Teatrului Municipal „Matei Vişniec” Suceava.
De la sărbătoarea instituţiei de cultură botoşănene nu va lipsi Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, din Bălţi – Republica Moldova. Actorii din Bălţi vor juca la Botoşani spectacolul „Retro”, de Alexandru Galin, regia Sandu Cozub.
Sâmbătă, va avea loc festivitatea de acordare a Premiului „Ştefan Oprea” pentru critică de teatru, urmată de „Zeul Măcelului”, de Yasmina Reza, prezentat de actorii botoşăneni, sub coordonarea regizorală a lui Erwin Şimşensohn.
Zilele Teatrului „Mihai Eminescu” se vor încheia duminică, zi în care tot actorii botoşăneni vor prezenta, de la ora 19.00, „Ciudat imobil”, colaj de texte de Dumitru Solomon, regia Horia Suru. Spectacolele programate în perioada 8 – 12 octombrie vor începe la ora 18.00.