marți, aprilie 8, 2025
AcasăLocal BTSinucidere după nunta de aur

Sinucidere după nunta de aur

Descoperire macabră făcută sâmbătă dimineaţă, de localnicii din Hudeşti. Un bărbat din satul Alba a fost găsit fără suflare în curtea casei sale, după ce a decis să îşi pună capăt zilelor.

Descoperirea a fost făcută la primele ore ale dimineţii de sâmbătă, când polițiștii din cadrul Poliției Rurale Hudeşti au fost sesizați cu privire la faptul că, în localitatea Alba Hudeşti, județul Botoşani a fost găsit un bărbat decedat prin spânzurare. La fața locului s-a deplasat echipa de cercetare, care a identificat cadavrul unui bărbat în vârstă de 75 de ani, din satul Alba . Acesta a fost găsit decedat în locuință.

În urma primelor verificări, pe corpul bărbatului nu au fost observate urme vizibile de violență, neexistând suspiciuni în acest moment. Cadavrul a fost transportat la IML în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzei morții. În cauză continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul bărbatului.

Potrivit vecinilor, cu doar o lună de zile in urma bărbatul a sărbătorit aniversarea a 50 de ani de la căsătorie, însă acesta obişnuia să consume băuturi alcoolice.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
5.6 ° C
5.6 °
3.9 °
77 %
6.7kmh
100 %
mar
6 °
mie
7 °
J
4 °
vin
6 °
S
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...