Pe 5 octombrie, de Ziua Educației, tinerii de la centrul de voluntariat B.O.M.D. (Botoșani, Orașul Meu Drag) vor organiza primul târg de carte. Banii adunaţi în urma vânzării cărților vor fi donați Nicoletei Borhan, fetița bolnavă, care are nevoie acum de o nouă intervenție medicală pentru a putea avea o viaţă normală.
Potrivit organizatorilor, târgul de carte organizat pe pietonalul Unirii, pe treptele din fața localului La Barista. Dincolo de latura umanitară, târgul își propune să trezească atenția tuturor asupra unei probleme mari cu care se confruntă tot mai mulți oameni indiferent de vârstă sau profesie: bullyingul. Cărțile expuse spre vânzare la prețuri modice, vor fi ascunse în hârtie albă, astfel încât achiziționarea lor să se facă nu după copertă, ci pentru cartea în sine, care va atrage atenția oamenilor printr-un citat al posesorului ei. “Tinerii de la centrul de voluntariat B.OM.D, dar și colegii noştri din redacția Buzz, viitorii voluntari ai centrului, vor aduce fiecare câte o carte sau mai multe, pentru a face acest târg inedit. Dorim să atragem atenția asupra acestei probleme mari cu care se confruntă societatea noastră. Fiecare posesor al cărții va scrie pe ea un citat reprezentativ din carte sau nu, pentru a face jocul mai frumos. Dorim să înțelegem cu toții că a judeca un om fără a-l cunoaște este un lucru anormal, nu face bine nimănui. Citatele de pe carte, flyerele pe care voluntarii noştri le vor împărți, sâmbătă, oamenilor vor fi realizate cu scris de mână, tocmai pentru a arăta că perfecțiunea nu există”, a declarat Denisa Sandu, coordonatorul de activități al Centrului de voluntariat B.O.M.D.
Botoșănenii care iubesc cartea și nu numai sunt invitați sâmbătă, în intervalul orar 10.00-13.00, la Barista (pietonalul Unirii) pentru primul târg de carte altfel, un târg care îi ajută să se cunoască, să fie mai buni.