Elevi de 10 din Botoșani au primit diplome de excelență pentru recunoașterea meritelor, în cadrul unei festivități care a avut loc la Colegiul Prefectural. Este vorba de șapte absolvenți de liceu și zece absolvenți de gimnaziu. „Sunt mândră de voi și de rezultatele voastre. Știu că aceste rezultate înseamnă foarte multă muncă, foarte multă determinare și tenacitate. În același timp, rezultatele voastre relevă și truda dascălilor voștri din fiecare zi, faptul că au reușit să vă alimenteze setea de cunoaștere și să vă modele atât de frumos, dar și susținerea familiilor voastre”, a declarat subprefectul Daniela Lozneanu.
Ministerul Educației i-a recompensat pe cei 17 elevi cu bani, respectiv cu 1.000 lei pe cei cu note de 10 la Evaluarea Națională și 3.000 lei pe cei cu note de 10 la Bacalaureat. 12 dintre ei, care sunt din municipiul Botoșani, au primit, în această vară, și 500 de lei din partea Consiliului Local, dar și un voucher care să le permită accesul gratuit până la finalul anului în Parcul de agrement Cornișa.
La bacalaureat au obținut media 10: Sara Beșleagă (Colegiul „Gr. Ghica” Dorohoi), Carina Georgiana Bidașcă (Colegiul „Mihai Eminescu”), Andreea Calistru (Liceul Pedagogic), Roxana Andreea Matei (Liceul „Dr. Mihai Ciucă” Săveni), Andreea Raluca Mezeniuc (Liceul Pedagogic), Beatrice Elena Pelihaci (Colegiul „Mihai Eminescu”) și Carina Petcu (Colegiul „Mihai Eminescu”).
La evaluarea națională elevii de 10 premiați au fost: Antonia Niță (Colegiul „Mihai Eminescu”), Maria Teodora Lungu (Colegiul „A.T. Laurian”), Cristina Bianca Buiciuc (Colegiul „Mihai Eminescu”), Ioan Alexandru Dumbrăveanu (Colegiul „Mihai Eminescu”), Ana Maria Hizilnicov (Colegiul „Mihai Eminescu”), Iulia Bianca Petrovici (Colegiul „Mihai Eminescu”), Antonia Radani (Colegiul „Mihai Eminescu”), Stelian Ciobanu (Școala Cervicești), Amina Giorgiana Damian (Școala „Spiru Haret” Dorohoi) și Ionel Andreea (Școala „A.I. Cuza” Dorohoi).