Simona Halep (6 WTA) a încheiat prin abandon turneul de la Wuhan, după 46 de minute, în faza optimilor de finală, iar adversare sa Elena Rybakina (50 WTA) merge în sferturi.
Reprezentanta de 20 de ani a Kazahstanului se afla la conducere pe tabelă, 5-4 în primul set, după ce revenise de la 2-4, în momentul în care Simona Halep s-a retras. Simona Halep a declarat, după ce a abandonat meciul cu Elena Ribakina, că accidentarea e de natură musculară. Sportiva noastră a explicat că problemele la spate par diferite faţă de hernia de disc suferită anul trecut, dar durerile sunt în aceeaşi zonă.
„Este o accidentare în zona lombară. Cred că e mai mult musculară, dar nu ştiu până nu fac un control. S-a produs la 4-4, 0-30, cu reverul, am simţit o durere ascuţită. Nu ştiu încă (n.red. – dacă este la fel ca precedenta accidentare la spate). Pare un pic diferită, dar este în aceeaşi zonă”, a declarat Halep, potrivit site-ului WTA.