Există, în limba română, trei feluri de abateri de la de la principiul echivalenței dintre o noțiune și un cuvânt. Prima „abatere” este sinonimia (cuvinte cu forme diferite, dar cu același înțeles), de exemplu „aventură”, care are ca sinonime „peripeție”, „întâmplare”, „ispravă”, „caz”, „escapadă”. A doua „abatere” e omonimia (cuvinte cu aceeași ortografie și pronunție, dar cu înțelesuri diferite), de exemplu „păr” (părul de pe cap, respectiv pom fructifer). A treia abatere este cea în care anumite noțiuni sunt exprimate nu printr-un singur cuvânt, ci printr-o îmbinare de două sau trei elemente („floarea-soarelui”, „gura leului”, „ciuboțica cucului”, „consiliul local” etc.).
La fel de adevărat este, însă, că în cazul anumitor obiecte, fenomene etc. s-a ajuns, în limba română actuală, la construcții simplificate într-un cuvânt, la reducerea unor expresii care inițial aveau două sau mai multe cuvinte. Pentru exemplificare, iată situația cuvântului „ficat”. Conform dicționarelor, cuvântul este de origine latină. În latină, „ficatum” însemna „de smochine, cu smochine”, fiind derivatul lui „ficus” (smochină). Ce legătură să fie între fructul smochină și organul corpului uman, care este ficatul?
Pentru a afla adevărul, trebuie să mergem în trecutul îndepărtat, până în antichitatea greco-romană. Vechii greci, iar după ei s-au luat și romanii, obișnuiau să îndoape unele animale domestice, în special gâștele, cu smochine, unul dintre efectele acestui mod de hrană fiind acela că ficatul acelor animale creștea și căpăta și un gust de o savoare aparte. Ca fel de mâncare, grecii l-au numit „hepar sykoton”, adică „ficat îngrășat cu smochine”. Romanii, care au preluat o parte din arta culinară a grecilor, au copiat rețeta și i-au spus acelui fel de mâncare „jecur ficatum” (unde jecur a luat locul lui hepar, însemnând ficat, iar ficatul l-a înlocuit pe sykoton, cu sensul de „cu smochine”). Așadar, același înțeles, adică „ficat (de gâscă) îngrășată cu smochine”.
Prin secolul al III-lea d. Hr. apare și prescurtarea expresiei. „Jecur ficatum” s-a redus la „ficatum”, care a căpătat înțelesul întregii expresii, adică acela de ficat, chiar dacă la romani „ficatum” însemna „cu smochine”. Cu acest înțeles a fost adoptat cuvântul în limba română: de la „ficatum” s-a ajuns la „ficatul” din limba română.
Sintetizată, iată, așadar, evoluția de la o expresie formată din două cuvinte la un singur cuvânt: de la „ficat de animal îngrășat/îndopat cu smochine” s-a ajuns la o formă intermediară, „ficat de animal”, pentru ca în final să fie adoptată forma finală, actuală, cea de „ficat” (fie el de om, fie al unui animal).
Din grecescul „hepar” – ficat, a derivat numele „hepatitei”, care este o boală infecțioasă a ficatului, în timp ce termenul latinesc de „jecur” – ficat, a ajuns în forma modificată icterus să desemneze o altă boală a ficatului, numită „icter” („gălbinare”, în forma populară). O specialitate pe cât de gustoasă, pe atât de scumpă, pe care o găsești în restaurantele de lux și care este foarte apreciată de către gurmanzi, este „Foie gras de Canard aux figues confites”, adică „Ficat gras de rață cu smochine confiate”. Poftă bună!
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
O specialitate greco-romană ce se gătește și astăzi: smochine coapte cu ficat de gâscă și dulceață de vișine