De ce au fost la Botoşani doi vornici şi nu unul, cum era cazul în alte târguri moldoveneşti? Documentele nu dau un răspuns explicit, dar putem bănui, prin comparaţie, că acest lucru se datorează statutului aparte al Botoşanilor, de târg al doamnei, care presupunea griji şi obligaţii sporite pentru reprezentanţii domniei: pe de o parte trebuiau să se achite de sarcinile curente faţă de aceasta, pe de altă parte era nevoie să chivernisească şi apanajul ce aparţinea doamnelor, acestea fiind, în anumite momente, foarte autoritare în ceea ce privea veniturile care li se cuveneau. În atari condiţii, era mai greu pentru o singură persoană să se achite de obligaţiile ce îi reveneau, practic, pentru doi stăpâni: unul al ţării, celălalt al iatacului domnesc. Nu trebuie să ne mire, aşadar, faptul că o bună parte a vornicilor de Botoşani era formată din descendenţi ai celor mai de seamă familii boiereşti, apropiaţi sau rude ale domnilor şi doamnelor Moldovei. Desigur, continuitatea într-o asemenea funcţie presupunea mai multe variabile: menţinerea în scaun a celui care făcuse numirea, abilitatea de a conserva, dincolo de schimbările, la un moment dat frecvente, de domnie, un anumit status social şi politic, apropierea, inclusiv prin alianţe matrimoniale, de partida boierească aflată la putere, dorinţa de a accede la o nouă treaptă pe „cursus honorum” etc.
Plecând de la lista vornicilor de Botoşani, aceste aspecte pot fi aprofundate, prin studii ulterioare, care să stabilească analogii între familiile cărora le aparţineau aceştia, anii când au avut această funcţie, înrudirile cu familia domnitoare, contextul politic intern şi internaţional. Ca repere care să ilustreze această sugestie metodologică pot fi cazurile lui Pătraşcu Şoldan (rudă, prin alianţă, a Movileştilor şi vornic de Botoşani între 1599 – 1607) şi Toderaşcu Şoldan (apropiat, la un moment dat, al lui Vasile Lupu), Dumitru Roşca (vornic sau fost vornic de Botoşani între 1640 – 1676), neamurile Brăescu şi Jora etc. Ultimul vornic menţionat documentar al Botoşanilor este Alecu Sturdza (menționat între 1845-1846), dintr-o veche familie boierească din Moldova, care a dat acestei ţări doi domni.
În preajma şi în timpul epocii fanariote originea etnică a vornicilor de Botoşani, până atunci exclusiv românească, se va modifica întrucâtva, preschimbările statutului politic al Moldovei aducând la Botoşani, în această funcţie, albanezi şi greci. Era vorba, practic, de un fenomen extins la scara întregii ţări, de o diluţie a elementului etnic boieresc autohton, prin uzurpări sau înrudiri venite din partea celor care erau în anturajul domnilor numiţi de Poartă.
În sfârşit, un alt aspect care concordă cu realităţile din alte târguri moldoveneşti este acela că, deşi se aflau în slujba domniei, vornicii târgului nu erau retribuiţi de aceasta, ci îşi obţineau veniturile din slujbele prestate, dar şi prin săvârşirea de abuzuri, în funcţia pe care o exercitau, aidoma omologilor lor de rang mai mare sau mai mic. Situaţia se va perpetua, în ciuda încercării lui Constantin Mavrocordat, de a retribui dregătorii domneşti.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
