Programul pe care FC Botoșani îl are până la finalul acestui tur al sezonului regular în Liga 1 este unul cu adversari care par accesibili, trei dintre acestea meciuri urmând a se juca pe ”Municipal”.
FC Botoșani va juca acasă cu Chindia Târgoviște, Sepsi OSK Sf. Gheorghe și Poli Iași iar în deplasare va întâlni pe FC Hermannstadt.
Marius croitoru, antrenorul principal al FC Botoșani, a declarat că nu și-a fixat un anumit target pentru acest calup de patru partide din finalul turului.
„Important este ca băieții să înțeleagă că putem face mult mai multe decât am făcut până acum. Suntem într-un moment bun, ei sunt încrezători, se pregătesc foarte bine. Ne așteaptă patru meciuri foarte grele. Nu mi-am propus un anumit număr de puncte. O luăm pas cu pas, este și meciul de cupă”, a declarat Marius Croitoru.