Zeci de profesori calificaţi, care au susţinut concursul pentru suplinitori, la începutul acestei luni, nu au obţinut încă un post în învăţământ. „Avem foarte multe cadre care au dat testare, au luat note de promovare la concursul local și nu au fost repartizate pentru că nu sunt posturi, spre exemplu la educație fizică, la învățători, educatoare”, a declarat Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ.
Potrivit acestuia, scăderea numărului de posturi este legată de scăderea populaţiei şcolare, dar şi de menţinerea în activitate a multor cadre pensionare.
„Profesorii pensionari s-a prezentat în faţa comisiei de mobilitate, înaintea celor care au dat testare pe plan local. Când s-au înscris la testare, ei s-au uitat pe listă și au văzut posturi, dar în 30 august 2019, când era prima zi de înscriere, a fost și ședința la plata cu ora și aproape toate au fost date la pensionari”, a explicat Liviu Axinte.
La această dată, reprezentanţii federaţiilor sindicale fac demersuri la minister pentru modificarea ordinii etapelor din calendarul de mobilitate a personalului didactic, tocmai pentru a nu se mai ajunge în situaţia în care profesori calificaţi să nu mai aibă loc în învăţământ.
„Zilele acestea sunt discuții la minister pe metodologia de mişcare a personalului didactic pe anul viitor. Avem din nou propuneri să vedem dacă reușim să impunem ministerului să schimbe ordinea de derulare etapelor, astfel încât să se atribuie orele care rămân la plata cu ora profesorilor pensionari, după ce am rezolvat situația profesorilor calificați”, a concluzionat Liviu Axinte.
În acest an şcolar în învăţământul botoşănean lucrează peste o sută de cadre didactice pensionare. Unele au peste zece ani de activitate, după data la care au intrat în rândul pensionarilor.