spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăSportViitorul lui Hagi administrează Gazului prima înfrângere a sezonului!

Viitorul lui Hagi administrează Gazului prima înfrângere a sezonului!

În ultimul meci al rundei a IX-a a Ligii 1, Viitorul Constanța s-a impus cu 4-1 în fața celor de la Gaz Metan Mediaș, adminsitrându-le astfel ardelenilor primul eșec al sezonului.

Viitorul a oprit astfel invincibilitatea lui Gaz Metan Mediaş, ardelenii fiin dînaintea ruundei a IX-a singura echipă care era neînvinsă în acest sezon de Liga 1. Gabi Iancu a deschis scorul repede, din pasa lui Radu Boboc. Replica a venit de la Ely Fernandes, dar Cătălin Căbuz a intervenit excelent. Portarul Viitorului a prins o seară mare. A apărat excelent și în faţa lui Dumitru Cardoso, cu două parade de mare efect. Bogdan Ţîru a făcut 2-0 pentru echipa lui Hagi în minutul 64. Gabi Iancu şi-a trecut în cont dubla şi a ajuns pe primul loc în topul golgheterilor din Liga 1, cu şapte reuşite. Fernandes a dat golul de onoare al oaspeţilor. Viitorul a mai punctat o dată până la final. Rivaldinho a înscris din penalty şi a stabilit scorul final, 4-1. Cu acest succes, Viitorul a urccat pe locul 2 în Liga 1 după liderul CFR Cluj.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
17.8 ° C
18.8 °
17.8 °
61 %
0.5kmh
100 %
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...