Fumatul are o vechime de mii de ani. Practicat la început din motive religioase, fiind văzut ca un mijloc prin care muritorii puteau lua contact cu zeii, fumatul a devenit, la un moment dat, o terapie despre care se considera că ar vindeca diferite boli, pentru ca începând de prin secolul al XIX-lea să devină un obicei social, fiind de bonton ca femeile și bărbații din păturile avute ale populației să se afișeze cu pipe sau portțigarete cât mai sofisticate.
Tutunul se cultiva pe continentul american încă de acum 8.000 de ani, dar imagini cu oameni fumând sunt mai recente, din mileniul I î.Hr. În Europa, istoria tutunului e mult mai recentă și începe odată cu 1492, când Cristofor Columb descoperă America. În însemnările acestuia se arată că un grup de spanioli, pe care-i trimisese să exploreze insula Cuahani (redenumită de Columb San Salvador), îi relatează la întoarcere că au întâlnit, în mai multe rânduri, băștinași ținând în mână, într-un dispozitiv de lemn (erau pipe de bambus) niște tăciuni, pe jumătate stinși, al căror fum îl inspirau. Tăciunii aceștia, care erau, de fapt, mănunchiuri de frunze uscate de tutun, erau numiți de către localnici tabaco.
În 1558, primele frunze de tabac au fost aduse în Spania, la curtea regelui Filip al II-lea. Trei ani mai târziu, ambasadorul Franței în Portugalia, Jean Nicot era numele său, procură semințele plantei și le trimite la Paris, recomandând folosirea tutunului în scopuri medicale. În semn de apreciere, savanții au dat denumirea științifică a noii plante Nicotiana tabacum, numind nicotină substanța activă extrasă din frunzele tabacului. Multă vreme europenii au folosit tutunul neaprins, în formă de firișoare subțiri pe care fie le mestecau, fie le „prizau”, adică le trăgeau pe nas.
Există și o poveste, amuzantă pentru noi, nu la fel și pentru protagonistul ei, în legătură cu persoana considerată a fi primul fumător european. El era un ofițer dintre cei trimiși de Columb în explorarea amintită mai sus, iar băștinașii l-au familiarizat cu tainele fumatului. Rodrigo de Jerez a adus cu sine, pe bătrânul continent, câteva frunze de tutun din care și-a răsucit țigări. Se spune că soția sa, speriată văzându-l că înghite foc și scoate fum pe nas și pe gură, la pârât Inchiziției, iar aceasta l-a condamnat la 10 ani de închisoare pentru „legături cu diavolul”.
Până să ajungă la „popularitatea” de astăzi, fumatul a atras după sine necazuri pentru fumători. În Anglia și Imperiul otoman, la sfârșitul secolului al XVI-lea, fumătorii erau considerați vrăjitori și decapitați. În Rusia, un secol mai târziu, fumătorii erau biciuiți cu nuiele, pentru ca după marele incendiu din 1634, ce a cuprins Moscova, fumatul să fie pedepsit cu moartea. Germania nazistă a interzis fumatul, inclusiv la domiciliu, pentru cei din aviație și din serviciul poștal, pentru ca Himmler, temutul șef al SS, să le interzică membrilor SS fumatul în timpul serviciului.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
Jean Nicot prezentând câteva frunze de tabaco reginei Franței, Catherine de Medicis și Marelui Prior (șeful religios) al Casei de Lorena