Marius ILINCARU
jurnalist
Eşecul pentru a doua oară a licitaţiei pentru drumul strategic de la Botoşani denotă o incompetenţă crasă a aparatului tehnic al Consiliului Judeţean (CJ), plătit cu bani grei din fonduri publice. Are şi conducerea politică partea ei de vină, şi una încă însemnată, dar cea mai mare responsabilitate o are aparatul tehnic, care trebuia să-i tragă de mânecă pe cei aflaţi vremelnic la şefia CJ şi să le arate cum şi ce au de făcut. Pentru asta sunt plătiţi! Dar de ce să munceşti, să-ţi asumi responsabilităţi, când poţi să te afunzi opt ore în scaunele tot mai moi din birouri şi să încasezi, la sfârşit de lună, lefuri care i-ar face invidioşi până şi pe cei mai performanţi angajaţi din multinaţionale şi care produc zilnic valoare adăugată de mii sau zeci de mii de euro?
La începutul anului, după unul dintre primele texte scrise despre drumul strategic, mi s-a reproşat că sunt nedrept şi că nu e adevărat că noi, judeţul Botoşani, suntem printre codaşi la drumul strategic. Replica mea de atunci a fost că dacă Botoşaniul va tăia primul panglica la drumul strategic îmi voi cere scuze şi voi recunoaşte că eu sunt cel care a greşit. Din păcate pentru cei din CJ, nu vor avea posibilitatea de a trăi această satisfacţie, pentru că Botoşaniul riscă să piardă banii europeni pentru drumul strategic şi asta pentru că „echipa de proiect” a ales o strategie total greşită la licitaţie. Să scoţi la licitaţie în bloc 106 kilometri e o strategie sinucigaşă. Nici măcar loturile de autostradă, de care sunt interesate cele mai mari companii ale lumii cu forţă financiară uriaşă, nu sunt atât de mari. De ce?
Din mai multe motive.
În primul rând, condiţiile de participare la licitaţie pentru un bloc de drum de 106 kilometri, indiferent de clasa lui, devin prohibitive, aceasta adresându-se unui număr foarte mic de firme, care, în general, nu sunt interesate de aceste lucrări chiar dacă preţul este unul mai mult decât bun, deoarece, pentru optimizarea costurilor, îşi au grupate contractele importante într-o anumită zonă geografică a ţării. Licitaţia se putea adresa şi unor asocieri de mai multe firme mici, care, în genere, nu funcţionează nici la contracte mai mici, darămite în cazul unuia de o asemenea anvergură. Lucrul acesta trebuia să fie ştiut de specialiştii în achiziţii de la CJ, dar e greu când de la începutul anului au ridicat pe SICAP (site-ul de achiziţii publice) doar patru proceduri, iar două fiind licitaţiile anulate la drumul strategic. Cum îşi justifică funcţionarii de acolo lefurile lunare de mii şi mii de euro?
Sunt curios ce calificative vor primi aceştia la evaluarea pe anul acesta, dar mai mult ca sigur vor fi de „foarte bine”, la fel ca şi în anii precedenţi.
Argumentul că „dacă scoatem la licitaţie pe loturi riscăm să rămânem cu lotul central nelicitat” nu stă în picioare. Cu această strategie de scoatere la licitaţie în bloc s-a pierdut un an. Dacă se adjudecau de la prima licitaţie doar loturile mici, până acum acestea erau gata şi acum se licita doar axul central şi dispărea şi inconvenientul referitor la transportul materialelor de balastieră pentru celelalte loturi pe el. Chiar dacă se licitau toate loturile se puteau găsi soluţii şi pentru problema transportului. Prima, şi cea mai la îndemnă, era limitarea de tonaj, a doua – crearea de culoare de trecere, iar a treia – folosirea pentru transportul materialului de balastieră a unor rute alternative, precum drumurile de exploatare. Chiar dacă sunt de pământ acestea pot fi o soluţie. Acolo unde se fac drumuri noi pe unde se circulă?
O altă problemă o reprezintă condiţiile financiare oferite. La drumul strategic din Iaşi, unde constructorii s-au prezentat la licitaţie, CJ le-a oferit o facilitate şi anume un avans care poate ajunge până la 30% din valoarea lucrării, în condiţiile legii, cu garanţie bancară sau asigurare. La noi de ce nu s-a putut, în condiţiile în care vorbim de o finanţare europeană şi banii sunt deja la dispoziţia CJ? Funcţionarii CJ care se ocupă de finanţele judeţului, ce au de spus despre acest lucru?
E o facilitate foarte importantă, mai ales în condiţiile în care cash flow-ul în domeniu este destul de redus, iar statul şi-a făcut o obişnuinţă din a deconta cu întârziere facturile. Dar de unde să ştie un funcţionar aceste chestiuni, când lui îi intră cu regularitate banii pe card la sfârşit de lună, chiar dacă performanţa sa e până la genunchiul broaştei…
Sunt doar câteva aspecte, care, la prima vedere, poate par neînsemnate, dar ele pot face diferenţa între reuşită şi eşec, între dezvoltare şi înţepenirea într-o sărăcie cruntă similară cu cea din secolul trecut.