spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăNaționalMagistraţii decid astăzi dacă aprobă sau nu eliberarea condiţionată a lui Cristian...

Magistraţii decid astăzi dacă aprobă sau nu eliberarea condiţionată a lui Cristian Borcea

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 urmează să decidă miercuri dacă aprobă sau nu solicitarea de eliberare condiţionată depusă de fostul finanţator al echipei Dinamo Bucureşti, Cristian Borcea. Decizia nu va fi definitivă.

Cristian Borcea a mărturisit, marţi, în faţa instanţei care judecă eliberarea lui condiţionată, că a muncit tot timpul şi a participat la toate cursurile, programele şi activităţile la care s-a putut, chiar şi când era în carantină, şi îi roagă pe judecători să aprobe eliberarea sa.

Avocatul lui Cristian Borcea a spus, în faţa instanţei, că fostul acţionar de la Dinamo a depăşit cu doi ani fracţia pe care trebuia să o ispăşească, după ce a executat 9.700 de zile de închisoare şi a muncit pe toată durata efectuării pedepsei, chiar dacă era cunoscut ca fiind cardiac şi chiar operat pe cord deschis.

Cristian Borcea a mai avut o cerere de eliberare în luna mai, însă Tribunalul Bucureşti a respins-o.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
15.5 ° C
15.6 °
15.5 °
68 %
2.6kmh
100 %
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...