spot_img
miercuri, aprilie 23, 2025
AcasăLocal BTAmenințări cu blocarea drumurilor (video)

Amenințări cu blocarea drumurilor (video)

Botoșănenii din sudul județului s-au săturat de starea jalnică a drumurilor și de faptul că nu se găsește o soluție ca acestea să fie cât de cât reparate pentru a deveni practicabile. „S-au făcut găuri din luna aprilie și nu au fost în stare să plombeze nici până acum. Dacă nu plombează în două săptămâni, noi, cei din comuna Trușești, vom bloca centrul Trușeștiului. S-au găsit câțiva cetățeni din comuna Trușești care au zis: «Cum am băgat 10-20 de milioane de lei (n.r. – 1.000-2.000 de lei) în mașină, așa o să plătim și o amendă și așa o să blocăm centrul Trușeștiului și ce mașină o să vină dinspre Ștefănești, nu o să treacă de noi!» Indiferent cât o să ne dea amenzi Poliția, noi o să fim dispuși să plătim acele amenzi”, a declarat Daniel Câșlariu, organizatorul protestelor pentru drumuri.

În replică, vicepreședintele CJ susține că pe acele sectoare de drum se lucrează, dar, cum e vorba de peste o sută de kilometri, nu pot fi plombate toate gropile odată. „Nu putem turna în toate zonele în același timp. Decaparea a adus un oarecare confort. Găurile existente înainte nu se pot compara cu ceea ce este acum decapat. Acuma s-au început lucrările de plombare de la Bursuceni, Trușești spre Albești. Nu putem cuprinde peste tot odată”, a replicat Birta.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.6 °
16.6 °
72 %
1.4kmh
8 %
mie
28 °
J
25 °
vin
26 °
S
16 °
D
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Noroc cu vântul ăsta, că am văzut și muzeul.

EDITORIAL

După săptămâni de trudă și pregătiri, românii au întâmpinat sărbătorile pascale cum știu mai bine, într-o manieră consacrată. Excese alimentare și mai ales bahice,...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...