Echipajul format din botoșănenii Paul Ciubotaru și Alin Clapon s-a clasat pe primul loc la clasa N11 și pe locul 5 în clasamentul general la Raliul Iașiului, etapă din cadrul Campionatului Național de Raliu.
Performanța este cu atât mai notabilă cu cât a fost obținută în dauna unor piloți consacrați din țară care participă la competiții cu mașini de peste 200 mii de euro, reprezentând totodată cel mai bun rezultat obținut de botoșăneni în sporturile cu motor din județul nostrum.
Rezultatul de excepție a venit chiar la prima partidipare în acest an la o etapă de Campionat Național de Raliu, competiția de la Iași curprinzând 130 de kilometric de probă specială, pe macadam, o competiție foarte dificilă și unde s-au înregistrat multe abandonuri.
Deși s-au aflat la primul eveniment de acest gen în acest an, tandemul format din Paul Ciubotariu și Alin Clapon a reușit să termine cursa cu rezultatele peste așteptări.
„Am participat la Raliul Iașiului în perioada 5-7 septembrie. Am avut un parcurs foarte bun, cel mai bun din carieră, locul 1 la grupa N11 și locul 5 în clasamentul general. E un rezultat extraordinar, cel mai bun rezultat al unui pilot de raliu din Botoșani”, a declarat Paul Ciubotaru, pilot de raliu AutoGreen Club.
La rândul său, Alin Clapon a ținut să puncteze faptul că performnața este una fantastic pentru Botoșani dar a precizat că o paricipare la o etapă de Raliu din cadrul Campionatului Național este foarte costisitoare ajungând la 4.000-5.000 de euro, sumă care nu este la îndemna oricui și care este greu de strâns în condițiile în care nu există sprijin material din altă parte și nici nu sunt sponsori.
„A fost o cursă ok din toate punctele de vedere, am avut un parcurs bun, nu am întâlnit probleme tehnice. Mașina a mers bine, noi am fost ok și s-a văzut rezultatul. E o performanță mare. Noi am mai fost pe podium la clasa noastră dar acum am obținut cel mai bun rezultat în clasamentul general. Locul cinci în clasamentul general este excepțional. Costurile sunt foarte mari și fără sponsori este greu să practici sportul ăsta. De asta participă sporadic la câte o etapă. În general, mergem la etapele mai apropiate pentru că sunt costurile mai mici. Din 7-8 etape ale campionatului național, noi încercăm să participăm la 2-3. Ne-am dori să putem participa la toate etapele dar este foarte greu din punct de vedere financiar”, a afirmat Alin Clapon, copilot Raliu AutoGreen Club.
Rezultatul obținut la Iași i-a ambiționat și mai mult pe cei doi botoșăneni care în perioada următoare pregătesc participarea la Raliul Brașovului după care speră să participle și la Raliul Clujului. Asta în condițiile în care vor găsi fondurile necesare pentru a reuși acest lucru.
„Mai sunt încă două etape din Campionatul Național de Raliu. La Brașov, avem certitudinea că mergem. La Cluj, încă nu știm dacă putem participa. Așteptăm răspunsul sponsorului”, a conchis Paul Ciubotaru.