O persoană cu faţa acoperită a atacat o maşină a Poştei, în oraşul Balş din judeţul Olt, şi a fugit cu o geantă plină cu bani. Victima agresiunii, un bărbat de 65 de ani, a ajuns la spital.
Poliţia Olt a anunţat că luni dimineaţă, o persoană necunoscută, cu faţa acoperită, a furat, prin violenţa, o geantă cu o sumă de bani dintr-o maşină, din oraşul Balş, după care a fugit.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Balş, împreună ce cei din cadrul Serviciului de Investiţii Criminale s-au deplasat de îndată la faţa locului şi efectuează cercetări în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi identificării celui care a săvârşit fapta”, susţin poliţiştii din Olt.
Reprezentanţii Ambulanţei Olt au declarat că un bărbat de 65 de ani a fost atacat şi a ajuns la spital, având traumatism toracic.
Surse locale spun că maşina atacată era a Poştei, iar bărbatul atacat poştaş.