Bianca Andreescu (locul 15 WTA) s-a calificat în finala US Open unde o va întâlni pe Serena Williams (locul 8 WTA). Sportiva canadiană de origine română a învins-o pe Belinda Bencic, cu scorul de 7-6(3), 7-5.
Bianca Andreescu s-a calificat în premieră într-o finală de Grand Slam, la 19 ani, urmând să o înfrunte, sâmbătă, pe Serena Williams pentru trofeul US Open 2019.
Sportiva de origine română, prima reprezentantă a Canadei care se califică în finala feminină de simplu la US Open, a recunoscut la interviul de pe teren că trăieşte clipe de vis.
„Nu mă întrebaţi (n.red. – ce înseamnă pentru mine calificarea în finală), pentru că nu ştiu. Dacă cineva mi-ar fi spus în urmă cu un an că voi ajunge aici, în finală, anul acesta, i-aş fi spus că e nebun. Cred că totul a început pentru mine la Auckland (n.red. – acolo unde Bianca a jucat finală), iar Indian Wells-ul a fost momentul decisiv pentru ascensiunea mea. Este ireal! Este ireal ce mi se întâmplă! Nu ştiu ce să spun, e un vis devenit realitate. Finală cu Serena la US Open – nu ştiu ce să spun, este nebunie curată!”, a spus Bianca, la finalul partidei cu Belinda Bencic.
„Sunt în stare de şoc acum! Nu am vrut să intru în setul trei, am jucat atât de multe meciuri de trei seturi (n.red. – Bianca Andreescu a ajuns în semifinale după victorii consecutive în set decisiv în optimi şi sferturi, cu Taylor Townsend şi Elise Mertens), încât nu mai voiam încă unul! Am tot ratat reverul în meciul de astăzi, aşa că acele reuşite din final m-au scos… bine că le-am reuşit măcar pe acelea!”, a mai spus Andreescu, la microfonul Eurosport.
„Serena este o campioană şi pe teren, şi în afara lui. Am vorbit cu antrenorul meu înainte de turneu că ar fi un re-match frumos, pentru că nu am reuşit să terminăm acel meci (n.red – Bianca se referă la partida jucată în urmă cu câteva săptămâni, în finala Rogers Cup, atunci când, Serena a abandonat după doar 19 minute, din cauza unor spasme la spate). Este senzaţional că o vom face!”, a încheiat Bianca Andreescu.