O femeie din judeţ va trebui să facă de urgenţă cumpărături pentru un nou născut după ce a avut parte de o surpriză mai puţin obişnuită la Maternitate.
Mamă a încă şapte copii, o femeie de 30 de ani, din Gorbăneşti, a născut gemeni, deşi ea şi soţul ei de 40 de ani aşteptau un singur copil. Naşterea neobişnuită a avut loc la primele ore ale dimineţii de marţi, când femeia a ajuns la spital, în durerile facerii. Aceasta a fost dusă imediat în sala de naşteri, nemaifiind timp de investigaţii, iar surpriza, atât pentru mămică, dar şi pentru medici, a fost în momentul naşterii, când pe lume au venit nu unul, ci doi bebeluşi.
După ce medicii au scos din pântecele femeii o fetiţă de 2380 de grame şi se pregăteau să scoată placenta, în locul acesteia a mai ieşit un bebeluş, un băieţel de 3120 de grame.
Deşi sunt sarcini la termen, cei doi bebeluşi au fost internaţi pe secţia de terapie intenstivă neonatală, din cauză că sarcina nu a fost monitorizată şi există mai multe riscuri la o sarcină gemelară. „Bebeluşii sunt bine, dar sunt monitorizati pentru a exclude şi preîntâmpina complicaţiile unei sarcini gemelare neinvestigate, cum ar fi sindromul transfuzor-transfuzat, dar per total sunt bine. Din păcate nu toate sarcinile nemonitorizate sunt aşa, iar munca noastră este infinit mai grea”, a precizat medicul specialist în neonatologie şi pediatrie Carmen Zaboloteanu, şeful secţiei neonatologie din cadrul Maternităţii Botoşani.
Potrivit specialiştilor, din cele 2700 de mămici care au dat naştere anul trecut în Maternitatea Botoşani doar 50-60% sunt cu sarcini observate de medic, însă doar câteva consultaţii, dintre acestea un număr şi mai mic având sarcina monitorizată pe tot parcursul.
Astfel de „surprize” nu sunt pe cât de rare şi-ar dori medicii, cel puţin 2-3 pe an. O situaţie relativ asemănătoare fiind cu o mamă care fusese la o consultaţie şi a venit la spital ştiind că va naşte gemeni şi a plecat acasă cu tripleţi, însă şi atunci copiii au venit pe lume cu greutăţi foarte mici, iar anul trecut o femeie a plecat acasă tot cu doi copii, deşi venise la spital să nască unul. Niciuna din sarcini nu fusese însă monitorizată de medic.
Potrivit specialiştilor, un copil prematur este greu de îngrijit pentru orice mamă, fie ea adultă sau minoră. Există foarte multe cazuri în care femeile însărcinate vin la medic doar în momentul în care nasc. Acest lucru este dăunător atât pentru viitoarea mamă cât şi pentru copil, existând riscul ca micuţul să sufere de malformaţii sau în cel mai rău caz să survină decesul la scurt timp după naştere.
Specialiştii sunt şi mai îngrijoraţi de faptul că natalitatea la Botoşani este într-o continuă scădere, în timp ce procentajul sarcinilor neurmărite se păstrează la valori mari. Cu atât mai mult cu cât numărul mamelor minore este în creştere, iar în cazul lor monitorizarea este o raritate. Spre exemplu, în 2017, doar zece sarcini au fost monitorizate în cazul celor 120 de copile care au născut.
Nivelul de educaţie al viitoarelor mămici, indiferent de vârstă, este unul foarte scăzut, din punct de vedere medical, motiv pentru care medicii botoșăneni sunt de părere că trebuie să se acționeze mai mult pe educație, pe mai multe căi, nu doar la nivelul de educație a mamei.