George LAZĂR
director
Cu mare vâlvă a lansat guvernul, prin Agenția Fondului de Mediu (AFM), un program ce ar fi trebuit început încă din luna martie a acestui an, anume sponsorizarea de panouri solare fotovoltaice prin care fiecare român, care are casă, să devină un mic producător de curent electric. De fapt, lansarea propriu zisă s-a petrecut doar pe jumătate, AFM anunțând în ultima clipă că urmează alte modificări în Ghidul de finanțare. Dacă genul acesta de bâlbâieli a devenit demult o practică ce nu mai miră pe nimeni, esența acestui program care aruncă sute de milioane de lei pentru o iluzie, nu poate decât să ne arate gradul de incompetență crasă la care s-a ajuns în actul de guvernare.
Să le luăm pe rând: în principiu, instalarea panourilor fotovoltaice pe acoperișurile caselor ar transforma lumina solară în curent electric. Astfel s-ar satisface nevoile de consum ale casei, restul ar fi injectat în rețea, iar proprietarul ar primi bani pe surplus. Statul sponsorizează cu 20.000 lei minicentralele, iar proprietarul casei pune 2.000 de lei. Mediul va fi mai fericit pentru că circa 33.000 de sisteme, cât se estimează că vor fi instalate, vor produce electricitate din sursă nepoluantă.
Sună bine, nu-i așa? Deja sunt mulți amatori să pună mâna pe un asemenea chilipir, asumându-și eroic procurarea celor 3 (trei!) pagini de avize, autorizații și certificate, ba chiar fiind de acord și să plătească ceva în plus instalatorilor, să achite ATR (avizul tehnic de racordare) care poate ajunge până la 9.000 de lei, ba chiar să-și modifice instalația electrică, deoarece mai toate casele sunt alimentate în sistem trifazat.
Numai că beneficiul, după cum se va vedea, este pur teoretic. Aparatele din casă vor consuma curent electric de la fotovoltaice dacă sunt îndeplinite simultan două condiții: să fie pornite și să fie soare puternic afară. Altfel spus, un frigider care pornește atunci când îi dictează termostatul, va consuma tot din rețea dacă este noapte sau e înnorat afară, la fel și becurile sau televizorul. Curentul suplimentar va fi inserat în rețeaua publică, însă prețul primit de proprietarul casei va fi de cel puțin trei ori mai mic. Dacă ținem seama că iarna producția de energie solară este neglijabilă, iar primăvara și iarna este relativ mică, ca urmare a zilelor scurte, ajungem la concluzia că investiția va funcționa din plin numai vara, iar centrala sponsorizată de AFM va produce cel mult 10 Kwh, medie zilnică, sau cam 3.000 Kwh medie anuală pe care, dacă beneficiarul i-ar injecta complet în rețea, ar primi cam 600 de lei pe an, la prețul modic oferit de furnizorul de electricitate. Investiția, fără banii oferiți de la stat, de „numai” 2.000 plus 9.000 lei ATR plus minim 1.000 de lei supliment instalatori, aparent atractivă, s-ar amortiza în cam douăzeci de ani, adică la limita duratei de viață a panourilor fotovoltaice.
Nici mediul nu este în vreun fel protejat, dimpotrivă! Presărarea prin țară a minicentralelor solare nu are absolut nici un fel de eficiență. Injecția de curent se face în rețeaua de joasă tensiune, în mod aleatoriu, funcție de unde se află casele beneficiarilor, și nu se propagă în sens invers, prin medie și înaltă tensiune ca să determine, să zicem, oprirea unei termocentrale și arderii combustibilului fosil. Ba chiar furnizorii de electricitate sunt bulversați că trebuie să plătească pentru electricitatea în surplus dată de fotovoltaice, numai că o fac fără să-i usture buzunarul, pentru că de fapt plătim noi toți, prin așa zisa taxă verde.
Nemții, care au avut și ei un astfel de program, s-au lăsat păgubași când i-au constatat lipsa de eficiență.
Desigur, la fel ca și în cazul noilor și inutilelor case de marcat fiscale, la care Fiscul nu are capacitatea tehnică să colecteze și să prelucreze datele furnizate, există și un câștigător: cei câțiva importatori acreditați de panouri solare și echipamente specifice. Cu alte cuvinte, un tun. Încă unul. Al câtelea?
