Nivelul tot mai scăzut de salarizare din mediul privat şi lipsa posturilor care să fie plătite măcar cu salariul mediu, creează adevărate bătălii pentru orice post în domeniul bugetar.
Aşa se face că la ultimul concurs organizat de Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Botoşani pentru postul de ambulanţier, nu mai puţin de 37 de candidaţi s-au înscris pentru a participa la concursul pentru un singur loc. Numărul este cu atât mai mare cu cât postul de şofer de ambulanţă nu este în Botoşani, ci la staţia din Truşeşti şi pe o perioadă determinată.
Din cei 37 de doritori de a lucra în sectorul bugetar, unul a fost respins la proba de dosare, urmând ca ceilalţi 36 să susţină examenul propriu-zis mâine, pe 5 septembrie.
Pentru a se putea înscrie pe un post de ambulanţier la SJA, candidaţii trebuie să aibă vechime ca şofer profesionist, deci mulţi dintre cei care au ales să candideze au plecat din sectorul privat, în general şoferi de TIR sau de la firmele de transport persoane.
După încadrare, un ambulanţier are salariul de peste 4.500 de lei.