Fostul jucător al FC Botoșani, Mihai Bordeianu este surpriza pe care selecționerul Comsin Contra a pregătit-o pentru „dubla” din preliminariile EURO 2020 cu Spania și Malta.
Evoluțiile constant bune pe care Mihai Bordeianu le-a avut în ultimul timp la campioană, unde a devenit un jucător de bază în angrenajul trupei lui Dan Petrescu, l-au determinat pe selecționerul Cosmin Contra să-l convoace pe fostul mijlocaș al FC Botoșani sub „tricolor”. Astfel la 27 de ani, Mihai Bordeianu, fotbalist care a fost pariul fostului președinte al FC Botoșani, Cornel Șfaițer, și care a realizat totul doar prin muncă și sacrificii, are șansa de a debuta în lotul național al României într-un meci de cinci stele cu puternica reprezentativă a Spaniei.
Progresul pe care Mihai Bordeianu l-a avut în ultimul timp a fost unul incredibil, jucătorul născut la Flămânzi devenind un exemplu de urmat și pentru fotbaliștii din noul val care vor să-și îndeplinească visul de a juca la echipa campioană, de a avea meciuri în cupele europene și chiar sub „tricolor”.
Mijlocașul a fost transferat la CFR Cluj la începutul lui ianuarie 2018 pentru suma de 200.000 de euro iar acum a ajuns să fie cotat de transfermarkt.de la 1.1 milioane de euro. Deși a avut numeroase oferte din străinătate de transfer, Bordeianu a fost blocat de Dan Petrescu, fiind unul dintre jucătorii pe care „Bursucul” îi consideră a fi indispensabil echipei, fiind titular de drept pentru CFR Cluj în preliminariile Champions League și urmând a fi unul din jucătorii cu care Petrescu va începe și aventura în grupele Europa League cu dorința clară de a prinde primăvara europeană dintr-o grupă cu Lazio, Celtic Glasgow și Rennes.
Pe lângă Mihai Bordeianu, în lotul României pentru „dubla” cu Spania de pe 5 septembrie de la ora 21:45 de pe „Național Arena” din Capitală și cea cu Malta de pe 8 septembrie de la ora 19:00 de pe „Ilie Oană” din Ploiești, Cosmin Contra a mai convocat un botoșănean. Este vorba de atacantul Florin Andone însă acesta este deja un obișnuit al lotului național strângând deja 21 de selecții sub „tricolor” trecându-și în cont și un gol.