Primăria municipiului Dorohoi, Consiliul Local Dorohoi şi Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova (AMPM), având ca parteneri Casa Municipală de Cultură Dorohoi și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Dorohoi, organizează în perioada 23-25 august 2019, în centrul celui de al doilea municipiu al județului, cea de a VII-a ediţie a Festivalului Tradiţiilor Meşteşugăreşti. Manifestarea va reuni circa 50 de meşteri şi creatori populari din 15 judeţe ale ţării și Republica Moldova, care vor ilustra următoarele meşteşuguri tradiţionale: prelucrarea lemnului, mobilier rustic, port popular, textile tradiţionale, icoane, pictură naivă, împletituri din nuiele şi sfoară, prelucrarea pielii, podoabe şi bijuterii, măşti, leacuri din plante şi preparate culinare tradiţionale.
Festivalul dorohoian își propune să păstreze şi promoveze meşteşugurile artistice tradiţionale, dar şi să educe publicul, în special tinerii, în spiritul respectului pentru tradiţii româneşti şi bun gust autentic. „Sperăm că de această sărbătoare a tradiţiilor meşteşugăreşti să se bucure şi conaționalii noștri trăitori în Occident, care de obicei acum, în luna lui Gustar, se întorc acasă”, susține etnograful Marcel Lutic, președintele AMPM.