O femeie de 66 de ani a fost luată de ambulanţă din maşina personală după ce a facut un atac de panică.
Femeia, care se ştia suferind de afecţiuni cardiace şi a suferit şi un infarct în trecut, se îndrepta spre Braşov, pentru a-şi vizita fiul, care tocmai suferise şi el un infarct. La un moment dat, femeia a simţit dureri puternice în piept şi s-a temut că ar putea fi din nou victima unui infarct.
Aceasta a sunat la 112, iar la faţa locului în care era parcată maşina a sosit o ambulanţă cu medic. Femeia a fost consultată de medic şi ulterior transportată la Urgenţe, însă cadrele medicale au reuşit să o stabilizeze. „A fost vorba mai mult de un atac de panică. Pe fondul stresului din ultima perioadă, pacienta a presupus că ar fi vorba e ceva mai grav. Din fericire nu a fost”, a precizat medicul Daniela Amarande, din cadrul SJA Botoşani.