– Virgil Cosma,
jurnalist
Mai degrabă înspre a doua variantă. În apusul carierei sale politice, Călin Popescu Tăriceanu a depășit de ceva vreme granița dintre ridicol şi grotesc. Înșelat grosolan la alegerile europarlamentare – fiindcă niciun om de bună credință nu poate să nu fi văzut translatarea absolut miraculoasă a ALDE, de la 7% în toate sondajele la 4% în rezultate, concomitent cu saltul incredibil al UDMR, de la 4% în toate sondajele la 6% în rezultate – se vede acum desconsiderat, ba chiar batjocorit, de un PSD pe care l-a slujit fără rezerve în ultimele 30 luni.
Că a făcut-o interesat să-și apere propria piele, e altceva. Și el și Varujan Vosganian, celălalt corifeu ALDE, au fost salvați de anchetele DNA cu ajutorul voturilor din Senat ale colegilor din PSD. Ce s-ar fi întâmplat fără acest ajutor, nu-i greu de ghicit. Pensionul Rahova i-ar fi avut „în ospeție” pe ambii șefi ai celor două camere ale Parlamentului, fapt nemaiîntâlnit undeva în lume. Personajul a ajuns o poveste de spus nepoților, despre cum a fost vândută, batjocorită și spoliată țara.
De la afacerea Citroen – Poșta Română (CPT era reprezentant unic al producătorului francez), la guvernarea pe care a păstorit-o – și care a făcut praf, într-un Fond Național de Dezvoltare, banii obținuți prin vânzarea discutabilă a BCR și a unor părți din Electrica – până la legături dubioase cu spionajul maghiar din România sau afacerile lui cu Patriciu, de la afacerea Sterling, abia acum luată la puricat de autorități, la asocierea lui cu oamenii lui Voiculescu, în 2015, întreaga carieră politică și financiară a acestui individ se suprapune hidos cu stilul de a face bani și politică în România ultimilor 30 ani și care ne-a adus unde ne-a adus.
Nu-i de mirare că un pesedist de modă mai veche, Mihai Tudose – aflat acum în Pro România condus de Ponta – îi dă cu flit așa zisului liberal de circumstanță: „e noaptea minții… că ALDE are și așa prea multe (n.a. ministere) față de ceea ce reprezintă, e problema PSD; dar că a devenit și pețitoarea PRO România deja e mult prea mult!”. Imediat, Ponta a confirmat că nu se pune problema intrării la guvernare în cabinetul Dăncilă. Un executiv dintre pereții căruia, dați din belșug cu var proaspăt ca să ascundă mizeria, răzbate duhoarea dragniotă. Repopulată cu oameni de-ai lui Voiculescu, vegheată din umbră de Adrian Năstase, gruparea Dăncilă joacă, așa cum am mai spus, cu spatele la zid. Având drept unic scop scăparea propriilor piei și ștergerea urmelor.
Viorica Dăncilă a anunțat că PSD „nu acceptă niciun ultimatum”, nu are în vedere restructurarea guvernului (cum să dai afară pilele baronilor? păi se prăbușește totul în două zile!) ci doar o remaniere. Apoi a lămurit cumva și problema candidaturii sale la alegerile prezidențiale, asigurând că „atâta timp cât colegii își doresc să candidez, nu mă gândesc să mă retrag din cursă”. Viorica Dăncilă spune că subiectul alegerilor prezidențiale nu l-a discutat cu Călin Popescu Tăriceanu. PSD a mai decis să organizeze pe 24 august un Congres, care să aprobe candidatul partidului la alegerile prezidențiale și platforma politică pe care acesta va candida.
Urât sfârșit de carieră politică pentru Tăriceanu, deși încă nu atât de urât pe cât ar merita. Dacă ALDE iese mânie de la guvernare, adunătura sa de cameleoni dispare în 24 ore. La PSD, la PNL, la oricine i-ar mai primi sau direct în neant. Partid de oportuniști și traseiști, fără ideologie, interesați exclusiv de acces la resurse și funcții, ALDE dispare ca grupare politică în ziua când nu va mai avea beneficii de împărțit. Așa cum am arătat mai sus, Tăriceanu însuși a expirat ca om politic, și-a epuizat resursa și nu cred că mai poate oferi altceva decât un potop de rușine celor care, în disperare de cauză, încă îi mai țin trena.
Deși în cazul său este vorba de cu totul alt context național, chiar geopolitic, nici UDMR – ilustrat de lideri obosiți, înrăiți de o prea lungă colaborare cu partea cea mai puțin democrată a eșichierului românesc, închistați într-un unic și complet neproductiv scop, cel al autonomiei, îndepărtați iremediabil de propriul electorat – nu este prea departe de soarta ALDE. Așa cum migrarea electoratului maghiar este foarte probabilă în direcția unor noi formațiuni etnice sau mai nou – surpriză! – înspre USR, existența partidelor-balama (și au fost destule, cel puțin câte două-trei în fiecare legislatură) în politica românească se apropie de un binemeritat sfârșit.
Motivul este destul de simplu: cel care le-a inventat înaintea fiecărui ciclu electoral pentru a-și lărgi bazinul electoral, respectiv PSD, este el însuși în prag de extincție. De-abia mai are forța de a supraviețui el însuși, nici vorbă de resurse de a mai susține false dizidențe și aripioare care să-i mărească zestrea în Parlament. Este rândul celorlalți să arate ce pot și primul semnal va fi chiar în acest registru, să demonstreze că nu au nevoie formațiuni fantomă pentru a încropi alianțe viabile. Deocamdată, PNL s-a aliniat în spatele lui Iohannis, USR și PLUS sunt antrenate într-o sănătoasă competiție internă pentru desemnarea birourilor naționale, iar Pro-România se consolidează. Electoratul se va împărți între ei, fiindcă alte forțe care facă ceva bun nu se arată deocamdată.
