Un accident rutier a avut loc, marți după-amiază, pe un drum din județul Botoșani. Un camion încărcat cu bitum s-a răsturnat între localitățile Stânca și Havârna, pe DJ 293.
Pompierii din Dorohoi au intervenit pentru acordarea primului ajutor șoferului, care era ieșit din camion, și pentru înlăturarea pericolulului de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele.
Şoferul a fost preluat de o ambulanţă cu asistent şi transportat la Spitalul Dorohoi, starea lui fiind una stabilă.
Polițiștii urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.