spot_img
luni, noiembrie 25, 2024
HomePrima PaginăŞef al SRI Botoşani găsit printre securişti

Şef al SRI Botoşani găsit printre securişti

Surpriză de proporţii în cazul fostului şef al filialei Serviciului Român de Informaţii (SRI) Botoşani. După ce timp de mai bine de şapte ani a ocupat funcţia de şef al Direcţiei Judeţene de Informaţii Botoşani (n.r. – denumirea utilizată de SRI pentru structura de la Botoşani), colonelul Petre Manolache, a fost dovedit drept colaborator al Securităţii. În urma scandalului, izbucnit în februarie 2019, Petre Manolache, acum în vârstă de 58 de ani, s-a pensionat şi s-a retras în judeţul Vaslui, de unde este originar.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Situaţia a ieşit la iveală la începutul acestui an, după o serie de verificări efectuate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), care, în baza documentelor găsite, a deschis o acţiune la Curtea de Apel Bucureşti prin care a solicitat instanţei să aprecieze asupra calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe colonelul Petre Manolache. În acest sens, cei de la CNSAS au arătat că înainte de 1990 Manolache ar fi coordonat urmărirea a trei persoane despre care ar fi avut „atitudini ostile regimului comunist”.

În acţiunea deschisă, cei de la CNSAS au arătat că în cazul unui cetăţean pe nume B.P., Petre Manolache ar fi dispus efectuarea „de investigaţii complexe” deoarece acesta ar fi făcut comentarii ostile la adresa statului comunist. În acest sens, Manolache ar fi lucrat cu două surse, printre care şi un bărbat care purta numele conspirativ „Brutus”, desemnat să adune informaţii. Astfel, în documentele CNSAS s-au găsit inclusiv „sarcinile” trasate de Manolache sursei „Brutus”, care trebuia să urmărească comentariile pe care le face cel urmărit, relaţiile şi legăturile pe care le are, deplasările pe care le face, cu cine se întâlneşte, dar şi discuţiile ce aveau loc, punctele de interes fiind comentariile pe care le face în legătură cu politica partidului şi statului comunist.

O altă persoană urmărită de Manolache ar fi fost un alt bărbat, S.G., suspectat că „audiază şi colportează ştirile posturilor străine de radio, semnalat în anturajul unor elemente cunoscute în evidenţa organelor de securitate”. Potrivit CNSAS, Manolache ar fi coordonat alte două surse cărora le-a trasat sarcina de a raporta tot ce discuta şi făcea persoana urmărită. O altă victimă identificată de CNSAS a fost un pensionar, N.C.M., acuzat că avea „manifestări duşmănoase la adresa politicii statului nostru, fiind semnalat cu injurii şi calomnii la adresa sistemului social politic din ţara noastră”.

Acuzaţii respinse în instanţă

Citat în instanţă, Petre Manolache a susţinut că acuzaţiile aduse de CNSAS sunt nefondate, pe motiv că unele documente nu au fost concepute de el, ci ar fi fost dictate de superiori, el fiind muncitor, fie proaspăt ofiţer. De altfel, unul dintre documentele invocate de CNSAS pentru a dovedi activitatea acestuia ar fi fost întocmit prin 1983, când Manolache era muncitor la o fabrică din Bârlad. În apărarea formulată în instanţă, Manolache a mai arătat că timp de 12 ani a depus 4 sau 5 declaraţii pe propria răspundere din care a rezultat că nu a făcut poliţie politică. De altfel, el ar fi fost verificat şi în trecut de CNSAS, iar atunci nu ar fi fost identificate probleme de natură a restrânge drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, cerinţa obligatorie pentru a-şi putea desfăşura activitatea. Ba mai mult, a arătat el, în toata activitatea a dovedit bună credinţă şi a respectat cu stricteţe dispoziţiile legale şi ordinele care i-au reglementat munca desfăşurată. „Consecinţa acestui mod de lucru a fost şi numirea în funcţia de şef al Direcţiei Judeţene de Informaţii Botoşani din cadrul Serviciului Român de Informaţii”, a susţinut acesta în instanţă.

La final însă, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au constatat calitatea de lucrător al Securităţii a acestuia, în august 1989 el fiind angajat ca locotenent major în cadrul Inspectoratului de Securitate Vaslui – Securitatea Municipiului Bârlad. „Curtea constată că, prin măsurile întreprinse în scopul urmăririi cu ajutorul informatorilor şi mijloacelor tehnice folosite, pârâtul a desfăşurat activităţi specifice mecanismului de supraveghere poliţienească extrem de intrusiv în viaţa privată a celor urmăriţi şi a realizat o încălcare nelegitimă şi disproporţionată a dreptului la viaţă privată şi a libertăţii de exprimare”, au subliniat judecătorii. Decizia a fost atacată cu apel, cazul fostului şef al SRI Botoşani urmând să fie analizat şi de Înalta Curte de casaţie şi Justiţie.

Născut în judeţul Vaslui, Petre Manolache a ajuns la Botoşani la sfârşitul lunii august 2011, când a fost numit şef în locul colonelului Ioan Mamaischi, trecut atunci pe funcţia de adjunct.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer senin
3.7 ° C
3.9 °
3.6 °
74 %
2.5kmh
6 %
lun
4 °
mar
4 °
mie
5 °
joi
7 °
vin
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru că nu s-a vândut nici alcool și secțiile s-au mutat, pentru a nu enerva alegătorii, a fost nevoie de indicatoare.

EDITORIAL

Când apare acest text veți ști deja rezultatele preliminarii ale primului tur al alegerilor pentru noul președinte al țării. Cătălin Stoica, reputat profesor universitar...

EPIGRAMA ZILEI

În sfârșit, ceva normal: „Baștanii” de la partid I-au promis că-l pun central La Barça - Real Madrid!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...