Medicul Bogdan Alexandroaie de la Spitalul Judeţean susţine că sistemul sanitar are nevoie de o reformă profundă pentru ca medicii să nu fie epuizaţi, iar pacienţii să primească servicii de calitate.
Reporter: – Cum de aţi ales să veniţi la Botoşani?
Bogdan Alexandroaie: – Am ajuns aici printr-o conjunctură familială. În 2010 au fost mai multe evenimente nefericite în familia mea, eu fiind din Dorohoi. A fost acea poveste cu inundaţiile, iar imediat după, din păcate, tatăl meu s-a îmbolnăvit grav, iar în acelaşi an, de Crăciun, l-am îngropat. Fiind singur la părinţi, mama mea, care era medic acolo, nu a vrut să se rupă din mediul ei şi atunci am zis să vin să fiu mai aproape de familie.
– Cum aţi găsit Botoşaniul comparativ cu Iaşiul? Din punct de vedere al sistemului sanitar.
– La spitalul de aici am găsit un colectiv cu care poţi colabora, cu un nivel ridicat din punct de vedere medical, însă, din păcate, la momentul respectiv, dotările la Spitalul Judeţean erau mult sub aşteptări, dacă ar fi să ne raportăm la Iaşi. Dar, cum speranţa moare ultima, cu eforturi, s-a tot reuşit, în ultima perioadă, să se ajungă la nişte dotări corespunzătoare secolului XXI, să putem desfăşura activitatea medicală la nivelul cunoştinţelor pe care le avem. Ce e mai important, din discuţiile chiar cu cei din Iaşi, care au ajuns să se „plângă”, în acest interval de timp, în opt ani, tot mai puţine cazuri ajung de la noi în centrul universitar. Şi asta datorită creşterii calităţii actului medical din Botoşani, datorită dotărilor care au apărut în timp şi care sperăm să mai apară. Reuşim să rezolvăm cazurile local, ceea ce e foarte important pentru pacienţi, dar şi pentru noi ca medici, pentru orgoliul nostru. Te deranjează, în momentul în care, chiar dacă ştii ce ai de făcut, dar nu ai cu ce, să trimiţi pacientul la Iaşi.
– Şi poate s-ar reduce şi mai mult dacă s-ar rezolva problema lipsei de medici. Există, în continuare, o criză de medici la nivelul judeţului.
– Există, dar, din păcate, e o problemă la nivel naţional. Poate la Botoşani se resimte mai mult, deşi în ultima perioadă au mai venit medici, tineri, pe cam toate specialităţile. Tocmai pentru că, fiind în Iaşi, ca rezidenţi, ajunge şi la urechile lor faptul că tot mai puţini pacienţi de la Botoşani ajung acolo, deci calitatea actului medical a crescut aici. Eu nu sunt de acord că o anumită zonă împiedică pe cineva să vină să muncească. În momentul în care am venit eu la Botoşani am ajuns foarte greu aici. Dar acum sunt create condiţii, este aparatură, se scot posturi la concurs continuu. Dar cum am mai spus, mulţi medici tineri fug de responsabilitate. Gărzile aici sunt foarte grele, avalanşa de pacienţi este mare, cazuistica este extrem de complexă. Trebuie să îţi asumi responsabilitatea. În centrul universitar lucrezi sub aripa unui profesor universitar şi eşti protejat de toate. Aici, trebuie să îţi asumi diagnostice, tratamente, responsabilităţi de medic. Ceea ce este foarte greu pentru cei care nu sunt învăţaţi cu asumarea responsabilităţilor. Eu am început gărzi ca titular din anul III de rezidenţiat, cu derogare. Pentru că atunci se putea ca rezidenţii din anii mai mari să fie titulari de gardă, ceea ce era foarte bine. Acum s-a scos lucrul ăsta. Îmi aduc aminte prima gardă, când am făcut triaj la Parhon la un profesor universitar. Mi-a spus „Tată, te descurci!”. Eram prima lună de rezidenţiat. Automat, când eşti aruncat în focul gărzilor şi ai aşa responsabilităţi înveţi să comunici cu oamenii care lucrează acolo, să poţi să duci o gardă la final.
– Atunci putem vorbi de o pregătire mai slabă la medicii tineri sau stau mai prost cu nervii?
– Nu pregătirea e mai slabă. Din contră, din punct de vedere teoretic, ar trebui să fie foarte bine pregătiţi. Gândiţi-vă numai la faptul că ei sunt cei care iau contact direct cu noutăţile care apar. Pentru asta, noi, ceilalţi, trebuie să mergem la specializări şi seminarii plătite. Doar că aceasta este generaţia. Aşa cred. Mă uit şi la majoritatea copiilor de liceu. Sunt într-un continuu dolce far niente. Adică ai senzaţia că sunt rupţi de realitate, de lume. Să nu mă înţelegeţi greşit, sunt copii foarte deştepţi, dar în ceea ce priveşte responsabilitatea şi responsabilizarea sunt la pământ.
– S-au mărit salariile, s-au cumpărat dotări, ce s-ar mai putea face pentru ca un medic tânăr să fie convins să vină la Botoşani?
– Nu banii sunt acum problema. Dacă vorbim de cei tineri, sistemul e de aşa natură încât nu există o ordine şi un respect reciproc pacient-medic. Nicăieri în lumea asta nu vin oamenii la Urgenţe, în Ambulatoriu sau chiar pe secţii, aşa cum vin în România: „Bună ziua, am venit, vreau!”. Acolo există nişte reguli, se respectă nişte reguli. Cel care se programează în Ambulatoriu îşi respectă programarea, nu vine apoi la Urgenţe să fie tratat mai repede, nu ai să vezi pe niciunul care să comenteze că stă la coadă, nu te ia pacientul la trei păzeşte că ai întârziat că ai avut o urgenţă cu un alt pacient. La noi toată lumea vrea pe repede-înainte.
– Poate fi şi volumul mare de muncă un factor care să îi sperie?
– Cu siguranţă. Mulţi dintre medici, chiar în timpul rezidenţiatului, merg în afară şi văd cum merg lucrurile acolo. Cei care au fost ştiu că acolo poţi duce opt, nouă -10 ore de muncă fără să le resimţi datorită ordinii şi sistemului bine pus la punct, şi alta e să munceşti aici şapte ore pe repede-înainte. De exemplu, în Ambulatoriu ai patru consultaţii pe oră, pentru că aşa vrea Casa de Asigurări. Păi Doamne, iartă-mă! Când vin iarna cu toată lada de zestre pe ei unii pacienţi, numai să se îmbrace şi să se dezbrace le ia jumătate de oră. Majoritatea sunt vârstnici. E foarte greu ca tu într-o oră să vezi patru oameni, pe care trebuie să îi consulţi, să le dai reţetă, să le explici ce probleme au, să le explici medicaţia, să le scrii scrisoarea medicală pentru medicul de familie. Şi toate astea în cazul în care sistemul informatic funcţionează bine şi nu se blochează. Altfel trebuie să mai şi aştepţi şi să te uiţi poate-poate porneşte. Şi la angajări, există situaţii în care se angajează asistente, iar după câteva luni ori îşi dau demisia, ori încearcă să îşi schimbe locul de muncă într-o zonă cu mai multă linişte.
– Poate ar trebui schimbată şi modalitatea de selecţie.
– E foarte greu. M-am gândit şi eu ca la unele concursuri să fie şi o testare psihologică. Dar omul când e relaxat se descurcă foarte bine. Când este supus stresului din Urgenţe sau din Ambulatoriu, când avalanşa de pacienţi e cum e, atunci probabil nu îţi mai doreşti să munceşti aici. Uitaţi, cel mai recent exemplu, al doamnei doctor Laura Ciobâcă, care a demisionat de pe secţia cardiologie. Doamna doctor şi-a dat demisia pentru că nu mai poate. Este o secţie grea, cu o adresabilitate fantastică şi nişte cazuri deosebite. Până la urmă s-a ajuns la un compromis cu conducerea, din ce am înţeles, să îşi ia un concediu fără plată pe o anumită perioadă de timp şi să-şi reevalueze poziţia. Demisia şi-a depus-o, însă nu a fost acceptată. În afară, lucrurile sunt aşezate foarte bine din acest punct de vedere, iar medicii nu ajung să muncească până la extenuare. Muncind atât de mult şi calitatea actului medical scade şi rişti să apară greşeli.
– La secţia Săveni par să fie probleme tot mai mari.
– A fost discuţia că până acum nu s-au scos posturi la concurs, dar nu au putut fi scoase pentru că bugetul stabilit de Consiliul Judeţean a fost cunoscut în mai-iunie. Activitatea de la Săveni continuă cu medici care pleacă de la Botoşani şi fac gărzi, dar există şi acolo o problemă: nu pot face gărzi decât anumiţi medici cu anumite specialităţi, pentru că există riscul de a se expune la malpraxis. Dacă nu ai specialitatea şi vine un copil în traumă şi nu poţi face absolut nimic, este riscul de a-i face rău şi nu bine. Acolo trebuie găsită o soluţie optimă, legală şi fără a expune pe nimeni. S-au început demersurile şi urmare a recomandărilor care au fost făcute în urma anchetelor de la DSP şi Consiliul Judeţean, trebuie găsită soluţia viabilă pentru a continua activitatea în zonă.
– Cum este situat Botoşaniul, din punct de vedere medical, în momentul de faţă?
– Nu suntem nici mai sus, nici mai jos decât e în prezent în societatea românească. Şi sistem sanitar şi social. Poate sună dur ceea ce spun, dar eu personal aş opta pentru sistemul american de asigurări de sănătate: plăteşti, beneficiezi, nu plăteşti, nu beneficiezi de servicii medicale. La noi beneficiezi de servicii gratuite de sănătate oricum. Unul care are poate două salarii sau chiar trei, plăteşte asigurări de sănătate pentru toate veniturile, iar unul care nu are niciun venit beneficiază de aceleaşi servicii medicale. Şi de cele mai multe ori cel care nu e asigurat face şi scandalul mai mare.
– Dacă aţi fi un factor de decizie în sistemul sanitar, ce aţi face legat de criza de medici de la Botoşani?
– E foarte greu de spus. Nu cred, la momentul de faţă, că poţi face sau spune ceva să te lupţi cu voinţa omului de a veni sau nu ca medic la Botoşani. Atâta timp cât posturi se scot la concurs, salariile sunt mari, dotări sunt, nu cred că mai contează aşa mult asigurarea unei locuinţe în momentul de faţă. Cel puţin în Botoşani. Poate la unităţile din judeţ, da, ar conta acest fapt. Cred că ţine strict de dorinţa şi voinţa de a munci a fiecăruia. Poate că reintroducerea acelui sistem de rezidenţiat pe post ar fi o soluţie. În fiecare vară avem studenţi la practică. Din anul I până în anul VI ei vin aici, pentru că îşi dau seamă că învaţă, nu doar stau să se uite.
– Şi atunci unde se produce acest de-click? Vin aici în practică şi apoi aleg alte spitale?
– Până în prezent nici nu se legau relaţii mai strânse cu aceşti studenţi. Trebuie să ştii şi cum să ţi-i apropii şi să îi convingi să vină aici. Noi abia am început să creăm aceste relaţii şi sper că vor alege, la finalul rezidenţiatului, să vină aici. Pe unii chiar îi urmăresc şi la facultate, discut cu profesorii lor şi vedem ce note au. Au rezultate foarte bune, semn că aici chiar au ce învăţa. Cei care au venit aici şi-au dorit să lucreze, să înveţe de la fiecare specialist în parte câte ceva. Sunt care au venit şi peste termenul de practică. Se dea Domnul să se întoarcă aici şi după rezidenţiat
