Un bărbat în vârstă de 58 de ani a murit în urma unui accident rutier produs joi seară pe drumul județean care leagă Vorona de Tudora. Accidentul a avut loc la intrarea în Tudora, în momentul în care acesta se afla pe o bicicletă, a fost lovit de un autoturism de teren Toyota RAV 4.
Victima a rămas întinsă pe carosabil, ea primind ajutor medical de urgență inițial de la medicul de familie din Tudora, iar ulterior de la cadrele medicale de pe ambulanța ajunsă la fața locului. În ciuda manevrelor de resuscitare, botoșăneanul nu a putut fi salvat. “La sosirea la locul accidentului pacientul era în stop cardio-respirator. S-au declanșat manevrele de resuscitare, care s-au continuat timp de 45 de minute. Din păcate nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat decesul”, a precizat medicul Bogdan Ursu, medic în cadrul SJA Botoșani.
Șoferul, în vârstă de 40 de ani, nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii au declanșat o anchetă pentru a stabili condițiile exacte ale producerii accidentului.