spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTPirat auto prins încălcând legea de două ori într-o zi

Pirat auto prins încălcând legea de două ori într-o zi

Situaţie incredibilă în comuna Hilişeu Horia, unde un şofer a fost prins de două ori într-o zi ignorând prevederile legii. Totul s-a întâmplat ieri, într-un interval de numai câteva ore, bărbatul alegându-se în final cu un dosar penal.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean, bărbatul în vârstă de 59 de ani conducea un autoturism şi a fost oprit în trafic de un echipaj de poliţie din cadrul Secţiei Rurale nr. 6 Pomârla. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că şoferul era un aşa-zis “pirat auto”, care efectua transport de persoane, fără a fi autorizat în acest sens. Prin urmare, poliţiştii i-au aplicat o sancţiune contravenţională, dar i-au reţinut inclusiv certificatul de înmatriculare al maşinii precum şi plăcuţele de înmatriculare.

Măsura nu a avut însă efectul scontat. Asta pentru că, tot ieri, bărbatul a fost surprins din nou de un echipaj de poliţie în timp ce conducea autoturismul fără plăcuţele de înmatriculare. Tras din nou pe dreapta, “piratul auto” a fost acuzat de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, iar poliţiştii i-au întocmit un dosar penal în urma căruia bărbatul riscă să ajungă în faţa instanţei de judecată.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
17.1 ° C
17.2 °
15.5 °
62 %
0.5kmh
100 %
S
18 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...