Accentuarea nevoilor financiare ale domniei, dar şi sporirea populaţiei urbane şi amplificarea activităţilor economice ale acesteia, fac vatra târgului neîndestulătoare, în condiţiile în care, în schimbul unor sume de bani, domnii vor concede târgoveţilor, români, evrei sau armeni, locuri din târg pentru case, dughene, băcănii, meserniţe (locuri în care se comercializa carnea de vită) etc. Aşa se face că la 3 mai 1742, domnul Constantin Mavrocordat scria vornicilor de Botoşani, cerându-le să dea curs plângerii târgoveţilor români şi evrei, astfel încât Târgul Făinii să rămână în continuare în deal, „lângă cimitirul Bisericii Albe” (Biserica Uspeniei). Domnul mai porunceşte ca maidanul unde are loc Târgul Făinii, fiind loc domnesc, să nu fie ocupat de case şi dughene, ci „să rămână loc slobod, să poată intra carele”.
Prin mijlocirea vornicilor de Botoşani, domnii veghează la apărarea intereselor supuşilor săi târgoveţi, de obicei negustori de frunte, faţă de nedreptăţile de care au parte prin alte părţi, sau chiar în târg, din partea străinilor. Unul dintre aceşti negustori este armeanul Avan Baronce, care făcea comerţ cu Bistriţa şi pentru care, la 25 ianuarie 1706, vornicii de Botoşani intervin pe lângă dregătorii Bistriţei, rugându-i să vegheze ca negustorul să-şi primească banii de la datornicii săi de acolo.
Tot din însărcinare domnească, vornicii de Botoşani interveneau inclusiv în afaceri private. La moartea negustorului Pană, domnul Constantin Mavrocordat porunceşte celor doi vornici ai târgului, armaşul Dinu Cantacuzino şi Antohie Caragea, să contabilizeze averea lui Pană, care împrumutase o sumă de bani de la vel logofătul Sandu Sturza şi acum, murind Pană, datornicii săi puteau lua banii ce-i mai rămăseseră. Negustorul, grec de origine, avea relaţii cămătăreşti tocmai în localitatea Tismenicza, din Polonia. Se pare cã acest negustor a cãzut în mrejele propriei sale îndeletniciri, luând, la rându-i bani cu împrumut, pentru cã printre creditorii săi figurează şi evrei.
Tot vornicului de Botoşani i se solicită, în ianuarie 1742, să intervină în disputa dintre Iaţco, „jidov de Botoşani” şi Minidicto, nemesnicul de la mănăstirea Suceviţa, pentru o casă de orândă din Ibăneşti, ţinutul Dorohoiului. Altă dată, vornicilor de Botoşani li se porunceşte să-l apere pe Stihie (probabil unul dintre numeroşii membri ai familiei botoşănene Stihi, n.ns.), din târg, acuzat de un turc din Hotin că şi-ar fi însuşit trei dintre oile acestuia. În replică, Stihie arată că acele oi le-a cumpărat de la Necula, negustor sârb din Botoşani. Acelaşi Necula devenise, la 6 februarie 1742, proprietarul satului Popăuţi, din ocolul târgului, cumpărând de la Constantin Costin Neniul, biv vel paharnic Tot Constantin Mavrocordat trimite, la 13 martie 1742, o carte către starostele de Cernăuţi şi vornicul de Botoşani, poruncindu-le să vegheze ca locuitorii armeni din târgurile moldoveneşti, ce desfăşoară negoţ cu boi în Polonia, să apeleze, în cazul unor conflicte cu polonii, la „giudecata marginii”. Este de remarcat intensa activitate comercială pe care negustori din Botoşani, români, armeni, sârbi sau greci, o desfăşurau atât în interiorul, cât şi în afara graniţelor ţării.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
