marți, aprilie 8, 2025
AcasăLocal BTParada fanfarelor şi a portului popular în municipiul Botoşani (foto, video)

Parada fanfarelor şi a portului popular în municipiul Botoşani (foto, video)

Regalul folcloric organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale a continuat astăzi cu parada fanfarelor şi ansamblurilor participante la Festivalul Fanfarelor şi Festivalul Internaţional al Cântecului, Jocului şi Portului Popular „Vasile Andriescu”. Parada a avut ca punct de plecare Piaţa Revoluţiei şi a urmat traseul  Cuza Vodă – Casa de Cultură a Sindicatelor “Nicolae Iorga” – Colegiul Naţional “A.T. Laurian” –  Pod de Piatră – Calea Naţională – Casa Cărţii – Marchian – Cuza Vodă – Hotel Rapsodia –   Pietonalul Unirii – Parcul “Mihai Eminescu”.

Membrii formaţiilor artistice i-au încântat pe botoşăneni cu frumuseţea costumelor populare purtate cu mândrie, dar şi cu bucuria de a fi păstrători ai frumoaselor tradiţii româneşti. A ajuns la sufletul privitorilor şi muzica interpretată de fanfare şi celelalte formaţii de instrumentişti. Printre cei care au participat la paradă s-a aflat şi Maria Huţu, primarul comunei Vârfu Câmpului. Îmbrăcată într-un frumos costum popular, Maria Huţu a mers alături de membrii Ansamblului “Sireţelul”, ansamblu finanţat de Primăria Vârfu Câmpului.

După paradă, membrii formaţiilor au fost programaţi să susţină scurte momente artistice pe scena amplasată în Parcul „Mihai Eminescu”.

       

dav
dav
bdr
dav
dav
dav
Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
2.8 ° C
4.6 °
2.8 °
93 %
1.3kmh
100 %
mar
3 °
mie
7 °
J
4 °
vin
5 °
S
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...