marți, aprilie 8, 2025
AcasăLocal BTClădire din Centrul Istoric, reabilitată cu fonduri de la bugetul local

Clădire din Centrul Istoric, reabilitată cu fonduri de la bugetul local

Reabilitarea clădirilor din Centrul Vechi al municipiului Botoşani continuă. La această dată, se apropie de finalizare lucrările la imobilul aflat pe strada 1 Decembrie numărul 69. „În primul rând, am refăcut acoperişul pentru a nu mai ploua în clădire. Tabla era foarte veche. Am reabilitat şi acel turnuleţ care era pe acoperiş. Cred că lucrările sunt pe placul botoşănenilor”, a declarat Florinel Gornea, directorul Locativa. Potrivit oficialului, a fost refăcută şi faţada clădirii, reparaţiile din interiorul locuinţelor căzând în sarcina chiriaşilor.

„Vom mai interveni pe strada 1 Decembrie la numerele 41, respectiv 48 – 50. Lucrările depind de fondurile alocate de la bugetul local. În acest an puteam să facem mult mai mult în privinţa clădirilor de patrimoniu, dar să nu uităm că bugetul a fost aprobat foarte târziu”, a mai spus Florinel Gornea.

Locativa a primit în acest an pentru lucrări la clădirile aflate în proprietatea municipalităţii aproximativ 600.000 de lei.

Intervenţiile la clădirile din Centrul Istoric sunt bine primite de către botoşănenii care aşteaptă de ani buni ca această zonă să-şi recapete strălucirea de odinioară. „Ar fi ideal ca toate clădirile din Centrul Istoric să fie reabiltiate, sau măcar să aibă faţada reparată. Dar este bine că se intervine şi punctual”, a declarat un pensionar botoşănean.

Cele mai multe lucrări s-au făcut în Centrul Istoric în perioada 2008 – 2011, când au fost reabilitate 17 clădiri, au fost refăcute zona pietonală şi reţelele de utilităţi. Lucrările au presupus un efort financiar de 7,6 milioane de euro.

bty
bty
bty
bty
bdr
bty
Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
2.8 ° C
4.6 °
2.8 °
93 %
1.3kmh
100 %
mar
3 °
mie
7 °
J
4 °
vin
5 °
S
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...