Cu botoșăneanca Florina Murariu în lot, naționala feminină de volei a României a reușit extraordinara performanță de a obține medalia de argint la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), competiție care a avut loc la Baku în Azerbaidjan.
Medalia de argint, cucerită de Florina Murariu & co, este prima din istoria voleiului românesc la această competiție.
În finala FOTE 2019, România a întâlnit Rusia. „Tricolorele” au început cu mare curaj duelul câștigând primul set cu 25-23. Apoi, însă, mașinăria rusească și-a intrat în ritm și ex-sovieticele au câștigat titlul cu scorul de 3-1 (23-25, 25-16, 25-19, 25-17).
Aceasta a fost a doua oară în decurs de patru zile când campionaele europene înving cu 3-1, prima dată acest rezultat fiind înregistrat în grupe.
La FOTE, echipa noastră a făcut parte din grupa A, alături de Rusia, Bulgaria și Ucraina. În grupa B au fost Italia, Turcia, Belarus și Germania. Întrecerile de volei de la FOTE s-au desfășurat la Baku în două săli, „MES Sport and Health Center” și „Darnagul Arena”, fiecare de câte 2000 de locuri.
Pentru voleiul românesc, aceasta este prima medalie la o competiție de anvergură după foarte mulți ani. De asemenea, e prima oară când România a urcat pe podium la FOTE. Fiind și prima participare tricoloră la această competiție, performanța reprezintă un lucru extraordinar după o perioadă prelungită de secetă la nivel internațional, iar argintul de la FOTE le dă „tricolorelor” dreptul să viseze frumos în continuare la obținerea unor performanțe notabile pe plan internațional în viitor.
Medaliile de bronz au fost obținute de Turcia, care a dispus în finala mică, scor 3-0, de Italia.
În altă ordine de idei, la Baku, la FOTE, românii au avut reprezentanți în 9 din cele 10 discipline sportive din program respectiv atletism, ciclism, gimnastică artistică, handbal femini, înot, judo, lupte, tenis și volei feminin.
Componența lotului României: Alexia Căruţaşu, Maria Dulău, Andra Cojocaru, Mara Dumitrescu, Florina Murariu, Mădălina Airoaie, Georgiana Popa, Denisa Ionescu, Adriana Alexandru, Francesca Alupei, Alexandra Spînoche, Andreea Murar
Antrenori: Marius Macarie, Adrian Popescu