Un bărbat de 68 de ani, din Botoșani, a ajuns la Urgențe, vineri după-amiază, duoă ce a fost la un pas să se automutileze cu o piatră.
Bărbatul s-a prezentat la spital singur, având ochiul drept afectat de un puternic traumatism. Acesta le-a povestit cadrelor medicale că se afla în curtea casei, într-o zonă din marginea orașului, și tundea iarba cu ajutorul unei motocoase. La un moment dat, firul angrenat de partea mobilă a uneltei a prins o piatră, care a fost aruncată cu viteză într-un mod nefericit, spre față bărbatului. Piatra de mici dimensiuni, transformată într-un proiectil de viteza cu care a fost aruncată, l-a lovit pe acesta în ochiul drept. “Pacientul prezenta un traumatism ocular, fiind consultat de specialist, cu recomandarea de a reveni pentru control”, a precizat un asistent din cadrul UPU SMURD
Bărbatul a fost tratat de medicii specialiști, urmând ca acesta să fie monitorizat în perioada următoare, să se vadă gradul de afectare al ochiului.