Ţinând cont de existenţa indubitabilă a curţii domneşti la Botoşani, atestată atât de izvoare narative, cât şi de cele documentare, dar şi de faptul că unele dintre atribuţiile vornicului de târg le reproduceau, la scară locală, pe cele ale marelui vornic, este sigur că între îndatoririle sale intra şi aceea de a asigura apărarea militară a curţii şi de a pune la dispoziţia domnului, când i se solicita, unul sau mai multe steaguri de oşteni. Probabil de pe la jumătatea secolului al XVII-lea, rosturile militare ale sale vor fi preluate de către căpitanul de ţinut.
Dacă atribuţiile militare ale vornicului nu sunt clar atestate documentar, nu acelaşi lucru se întâmplă în cazul competenţelor sale juridice, regăsite explicit în documentele vremii. S-a păstrat chiar un document, din 7 aprilie 1742, prin care Constantin Mavrocordat îl numeşte vornic de Botoşani pe Scărlatache, poruncindu-i acestuia „să caute odihna lăcuitorilor, pe obicei, atâta cu giudecăţi, cât şi din alte strâmbătăţi, apărându-i”. Proaspătul vornic al Botoşanilor e atenţionat de domn că nu are voie să ia de la locuitori „clăci şi angării”.
Deşi modul de formulare este sintetic, el lasă să se întrevadă faptul că vornicul ţinea scaun de judecată, în numele domnului, dator fiind la evitarea sau repararea nedreptăţilor. De asemenea, invocarea formulei „pe obicei” arată că dreptul de judecată al vornicului este mai vechi decât menţiunea sa documentară.
Cele mai multe dintre aceste judecăţi, efectuate de vornicul de târg, au ca punct de dispută dreptul de stăpânire asupra pământului. Pe baza mărturiei de judecată a vornicului, domnul acorda titlul executor asupra pământului. Aşa procedează, la 31 august 1599, Ieremia Movilă, care, pe baza mărturiei lui Pătraşcu, vornicul de Botoşani, întăreşte unui oarecare Stratilat o parte de ocină din satul Brăeşti, acesta punând şi ferie (taxă plătită domniei pentru ca sentința să rămână definitivă), care putea fi întoarsă doar cu plata a 50 de boi şi a unui cal. Din porunca expresă a domniei, alteori din proprie iniţiativă, dar în ambele situaţii respectându-se, de fapt, o cutumă a vechiului drept românesc, vornicul efectua aceste judecăţi în prezenţa oamenilor „buni şi bătrâni şi megieşi dimprejur”. Astfel, la 26 mai 1604, sătenii din Necşeni, fost în ocolul Botoşanilor, sunt în pricină, pentru o împresurare de hotar, cu fiii vornicului Albotă, judecata fiind efectuată, din porunca domniei, de către Pătraşcu, ureadnic de Botoşani; locuitorii Necşenilor „au rămas de toată legea, iar fiii lui Albotă vornic şi-au pus ferie 12 zloţi”.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
