spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTBotoșăneni admiși în magistratură

Botoșăneni admiși în magistratură

Patru botoșăneni au fost admiși în magistratură, în urma concursului organizat de Consiliul Superior al Magistraturii și Institutul Naționalal Magistraturii în perioada 28 martie – 12 iulie. În total, CSM a scos la concurs pentru admitere directă în magistratură 47 de posturi de procuror și 48 de posturi de judecători la unitățile de parchet și instanțele din țară.

După susținerea probelor eliminatorii, a testului grilă de verificare a cunoștințelor, a probei privind raţionamentul logic și a interviului pe teme profesionale, cei patru botoșăneni au reușit să obțină note de peste 7 și au fost declarați admiși. Cea mai bună prestație a avut-o Ana Maria Maluș, care a obținut media 8,60, urmată în ordine de Nicolae Muha (7,76), Cezar Sebastian Maxim (7,44) și Marius Haureș (7,18). Alți doi botoșăneni înscriși la concurs și care au ajuns până la interviul pe teme profesionale au fost declarați respinși, notele primite fiind sub 7.

La concursul de admitere în magistratură s-au putut înscrie persoanele licenţiate în drept, cu vechime în specialitate de cel puţin 5 ani, respectiv foști judecători și procurori care și-au încetat activitatea din motive neimputabile, personal de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional de Criminologie, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi din Institutul Naţional al Magistraturii (care este oricum asimilat judecătorilor şi procurorilor în ceea ce priveşte drepturile şi îndatoririle), avocați, notari, asistenți judiciari, consilieri juridici, personalul de probațiune cu studii superioare juridice, ofiţeri de poliţie judiciară cu studii superioare juridice, grefieri cu studii superioare juridice precum și persoane care au îndeplinit funcţii de specialitate juridică în aparatul de stat, cadre didactice din învăţământul juridic superior acreditat, ori magistraţi asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie puternică
11.1 ° C
13.8 °
11.1 °
87 %
0.5kmh
100 %
S
22 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...