Polițiștii botoșăneni au intrat în alertă maximă în noaptea de luni spre marți, după ce mai multe incendii au fost provocate la autoturisme pe străzile din Botoșani.
Primul incendiu a fost provocat pe starda Colonel Tomoroveanu, unde o mașină a fost distrusă în totalitate, după care au urmat incendii pe Împărat Traian, Octav Băncilă și o a patra pe Bulevardul Mihai Eminescu.
Din câte se pare, autorul spargea geamul autoturismelor, după care arunca un cocktail incendiar în interior, astfel ca pagubele să fie maxime.
De asemenea, au mai fost incendiate un căruț de copii, într-o scară de bloc, precum și mai multe tomberoane de gunoi.
Pompierii au intervenit în toate cele patru cazuri, limitând proporțiile dezastrului.
Polițiștii încă încearcă să îl identifice pe autor. “Este deschisă o anchetă sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere și se fac cercetări în vederea identificării autorului”, a precizat inspectorul Maria Carp, purtător de cuvânt al IJP Botoșani.