O femeie de 39 de ani din Botoşani, a ajuns la spital vineri dimineaţă, după ce a fost înjunghiată în spate în plină stradă.
Femeia a ajuns la Urgenţe după incidentul care a avuut loc în noaptea de joi spre vineri, având o sângerare puternică în zona spatelui, cauzată de un cuţit. Aceasta le-a spus medicilor că a fost înjunghiată de un tânăr cu o glugă neagră pe cap, după care agresorul s-ar fi făcut nevăzut, totul petrecându-se aproape de Piaţa Mare din oraş.
Ajunsă la spital, aceasta a fost imediat preluată de cadrele medicale şi internată. „Pacienta a ajuns în serviciul nostru prezentând o plagă înjunghiată la nivelul hemitoracelui stâng. A fost stabilizată, după care internată în secţia Chirurgie pentru investigaţii suplimentare”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD. Medicii au decis să intre în sala de operaţii la scurt timp după ce aceasta a ajuns la spital. După o intervenţie de mai bine de două ore, medicii au stabilizat-o, femeia fiind în afara oricărui pericol.
A doua zi, la sosirea poliţiei, aceasta le-a spus oamenilor legii că nu doreşte să depună plângere, semn că îşi cunoaşte foarte bine agresorul, astfel că este posibil ca acesta nici să nu fie identificat vreodată de poliţişti.
Femeia va mai rămâne câteva zile internată în spital pentru supraveghere medicală, starea ei fiind însă stabilă.