O femeie de 24 de ani, din Botoşani, a simţit pe propria piele sensul zicalei „de la bal la spital”. Aceasta a ajuns de pe ringul de dans de la o nuntă, direct pe masa de naşteri.
Naşa mare a dansat până şi-a provocat sarcina, acesta fiind luată de ambulanţă şi dusă la Maternitate, unde a născut imediat. Incidentul a avut loc sâmbătă seară, când tânăra, deși se apropia de termenul de a naște, se bucura de statura de a fi nașă de cununie chiar pe ringul de dans.
La un moment dat, din cauza efortului făcut pe ringul de dans, pe femeie au apucat-o durerile facerii. Speriaţi, nuntaşii au întrerupt petrecerea şi au sunat la 112, la faţa locului ajungând în scurt timp un echipaj medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Tânăra a primit primul ajutor, după care a fost transportată la Maternitate, unde a dat naştere, în scurt timp, unei fetiţe de 3500 de grame.
Medicii spun însă că bebeluşul s-a născut prematur, fiind în a 34-a săptămână de sarcină, cu toate acestea, atât mama, cât şi copilul fiind stabili şi în afara oricărui pericol.