spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăInternaționalSummitul UE de la Bruxelles a fost suspendat

Summitul UE de la Bruxelles a fost suspendat

Liderii statelor membre UE s-au reunit la Bruxelles pentru un mic-dejun, unde discută despre desemnarea şefilor principalelor structuri de conducere, după ce discuţiile au intrat în impas în noaptea de duminică spre luni. Liderii europeni trebuie să desemneze şefi pentru Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul European, Banca Centrală Europeană şi un Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate. Cehia şi Slovacia se opun în continuare propunerii ca socialistul Frans Timmermans să devină preşedinte al Comisiei Europene, a declarat pentru POLITICO un diplomat european.

Summitul UE care s-a desfăşurat duminică la Bruxelles a fost suspendat de către preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunţat pe Twitter purtătorul de cuvânt al Consiliului, Preben Aamann.

Premierul Italiei, Giuseppe Conte, a declarat luni, în cadrul summit-ului european de la Bruxelles, că principiul primului candidat nu ar trebui să fie singurul criteriu luat în considerare pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, potrivit POLITICO.

De asemenea, Conte a declarat că nu este sigur că negocierile se vor încheia cu un acord luni.

Întrebat dacă este de acord ca Frans Timmermans, candidatul socialiştilor, să ocupe funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, Conte a evitat să dea un răspuns. „Vom vedea”, a declarat el.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
11.2 ° C
12.7 °
11.1 °
74 %
1.8kmh
10 %
vin
26 °
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...