Sute de botoşăneni au participat astăzi la slujba oficiată cu prilejul hramului, la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. Slujba a fost oficiată de preoţii Daniel Baciu şi Daniel Dascălu. Credincioşii şi-au unit glasurile în rugăciune şi cântări, aducând mulţumire Domnului pentru toate, cu speranţa în vremuri mai bune. În finalul slujbei, zeci de persoane de toate vârstele au primit Sfânta Împărtăşanie.
Preotul Daniel Baciu a anunţat că în câteva zile vor fi reluate lucrările la biserică, urmând a fi turnate bolţile. El a făcut apel la cei care pot contribui financiar pentru continuarea şi finalizarea lucrărilor la biserică.
Potrivit tradiţiei, după slujbă au fost împărţite bucate tradiţionale din partea parohiei.