Un nou medic din județul Botoșani a ajuns în fața judecătorilor pentru obținere ilegală de fonduri. După mai bine de doi ani de investigații, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani au finalizat ancheta și au dispus trimiterea în judecată a cinci inculpați. Este vorba de trei persoane și două firme implicate în eliberări de rețete false. Astfel, în boxa acuzaților vor ajunge medicul Beatrice Anca Irimia o altă tânără aflată în anturajul ei – Ionela Raluca Andronic, și soțul medicului de familie -Dumitru Irimia, lista inculpaților fiind complată de cele două firme implicate în aceste decontări ilegale respectiv Happy Med Center SRL și Mady Farmvit SRL.
Faptele s-ar fi petrecut în perioada 2016-2017, când medicul de familie Beatris Anca Irimia ar fi eliberat sute de reţete gratuite pe numele unor copii din sat, pentru presupuse afecţiuni medicale neurologice, fără ca pacienţii să ştie ceva. Ulterior, reţetele medicale ajungeau la farmacia Mady Farmvit SRL din comună, controlată de Raluca Andronic. De aici, reţetele erau introduse în sistem, ca şi cum ar fi fost onorate, după care farmacia solicita Casei Asigurărilor de Sănătate (CAS) decontarea acestor servicii. Numărul mare de reţete gratuite pentru copii a atras atenţia celor CAS, care au dispus efectuarea unor verificări. Aşa s-a descoperit că majoritatea copiilor din comuna Drăguşeni sufereau de afecţiuni neurologice, iar unui bebeluş în vârstă de numai patru luni îi fuseseră recomandate antibiotice injectabile. Realizând că ar putea fi vorba de o fraudă, cei de la CAS au sesizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).
Primele verificări aveau să arate că farmacia Mady Farmvit SRL solicitase decontarea unor medicamente care nici măcar nu fuseseră achiziţionate de firmă şi care nu existaseră niciodată în stocul unităţii. Acesta a fost primul element care a confirmat faptul că „afacerea” s-a făcut doar în baza unor documente fictive, începând cu reţele prescrise de medicul de familie şi culminând cu decontările trimise către CAS. Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, iar în martie 2018 poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 9 Vlăsineşti şi a celor din cadrul IPJ Neamţ au pus în aplicare şapte mandate de percheziţie, dintre care patru la punctele de lucru ale farmaciei Mady Farmvit SRL şi la sediul social al firmei, şi trei la domiciliile unor persoane.
Anchetatorii susțineau atunci că în perioada 2016-2017 medicul de familie ar fi prescris şi eliberat în fals reţete medicale compensate pentru pacienţii de pe listele sale, reţete care au fost ulterior folosite de unitatea farmaceutică pentru decontarea de la Casa de Asigurări de Sănătate a servicilor medicale neprestate în mod real. În urma percheziţiilor, medicul de familie Beatris Anca Irimia şi administratorul farmaciei, Raluca Andronic, au fost reţinute pentru 24 de ore și puse sub control judiciar, cercetările fiind efectuate sub aspectul comiterii infracţiunilor de obţinerea ilegală de fonduri şi fals intelectual.