Centrul Judeţean de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Botoşani (CJPECA) va marca Ziua Internaţională Împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri printr-o serie de acţiuni care vor fi organizate astăzi şi mâine în rândul tinerilor aflaţi în Centrul de Plasament „Prietenia” şi Centrul de Primire al Copilului aflat în Regim de Urgenţă Botoşani, unităţi din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Drepturilor Copilului. Deasemenea, prin intermediul reţelei de voluntari ai CJPECA Botoşani, vor fi distribuite pliante şi fly-ere în parcuri şi pe Pietonalul Unirii din muninicipiul Botoşani. Totodată, furnizorii de servicii sociale vor primi informaţii referitoare la tratamentul adaptat pentru consumatorii de droguri, crearea legăturii între prevenire, tratament şi incluziune socială precum şi acumularea cunoştinţelor necesare în domeniul justiţiei şi al sănătăţii.
Începând din 1987, în fiecare an, în data de 26 iunie, la nivelul tuturor ţărilor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) se marchează Ziua Internaţională Împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri, ca expresie a determinării ONU de a consolida acţiunile şi cooperarea la nivelul statelor membre, pentru atingerea obiectivului de a avea o societate internaţională fără consum abuziv de droguri.
An de an, Biroul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate (United Nations Office on Drugs and Crime – UNODC) coordonează campania globală de marcare a Zilei Internaţionale împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri, propunând diverse teme adaptate problematicii drogurilor la nivel mondial, cu scopul de a trage un semnal de alarmă şi a determina factorii de decizie implicaţi să acţioneze eficient pentru contracararea acestui fenomen.
Anul acesta, tema propusă de UNODC este „Sănătate pentru Justiţie. Justiţie pentru sănătate”, temă ce îşi propune să sublinieze importanţa cooperării între instituţiile din domeniul sănătăţii şi justiţiei. „Un răspuns eficient la problema drogurilor are nevoie de colaborarea strânsă între justiţie, sănătate şi serviciile sociale, pentru a oferi soluţii integrate, în acord cu convenţiile internaţionale şi cu respectarea drepturilor omului. În concordanţă cu misiunea instituţională şi, implicit, cu obiectivele specifice cuprinse în documentele strategice în domeniul reducerii cererii de droguri, Agenţia Naţională Antidrog (ANA) se alătură, ca în fiecare an, organismelor internaţionale în marcarea Zilei Internaţionale împotriva consumului şi traficului ilicit de droguri, prin organizarea de activităţi, la nivel naţional, menite să tragă un semnal de alarmă cu privire la dinamica acestui fenomen”, se arată într-un comunicat de presă emis de CJPECA Botoşani. Astfel, ANA, structură din care face parte şi CJPECA Botoşani, va promova mesajul propus de UNODC şi va organiza o serie de activităţi de informare, sensibilizare, conştientizare şi de petrecere a timpului liber, concursuri sportive cu tematică antidrog, destinate copiilor şi tinerilor, dezbateri pe teme corelate cu uzul, abuzul şi traficul de droguri, precum şi exerciţii cu ochelarii care simulează efectele consumului de alcool şi droguri, având ca obiectiv conştientizarea tinerilor cu privire la riscurile şi pericolele consumului de substanţe interzise.